sâmbătă, 29 iunie 2013

LUMINIȚA MINCU PĂTRAȘCU BRÂNCUȘI - INEDIT - TESTUL ADN CONFIRMĂ DESCENDENȚA LUI JOHN MOORE BRÂNCUȘI DIN MARELE SCULPTOR.

SCULPTORIȚA ȘI PICTORIȚA
 MARIA PĂTRAȘCU BRÂNCUȘI
21 IANUARIE 1939 - 30 OCTOMBRIE 2009

Pe sculptorița și pictorița Maria-Pătrașcu Brâncuși și pe fiica ei, Luminița, le-am întâlnit în anul 2000, cu ocazia Simpozionului Internațional ”Constantin Brâncuși”, organizat la Târgu Jiu de către poetul Nicolae Diaconu. Țin minte modestia lor - erau așezate undeva în spatele sălii, timide. Urmașele lui Constantin Brâncuși îmi vorbeau despre intenția lor de a-și aduce acasă străbunul. Veniseră la Simpozion invitate de Nicolae Diaconu , dar fuseseră dezamăgite de atitudinea unor participanți față de dumnealor. Pentru că erau privite cu răceală, dacă nu cumva cu indiferență. Înțelegerea lucrurilor, încă, întârzia. Eforturile lor au continuat, cu perseverență. Au depus memorii peste memorii. Până la miniștrii Culturii 
AVOCAT 
 LUMINIȚA MINCU PĂTRAȘCU-BRÂNCUȘI

”acest proiect nu aparține lui
Laurean Stănchescu 

și în nici un caz nu este mediatizat de
doi ani, ci de ani buni, ziarele vremii
stând mărturie afirmațiilor mele.
Ceea ce este însă îngrijorător e faptul că,
dintr-un proiect care inițial a avut ca scop
îndeplinirea unei datorii de onoare,
datorie care aparține pe deplin familiei,
și nu numai Fundației sau mie personal,
proiect care a fost oarecum învăluit de discreție
și bun-simț, fără exagerări și politică,
a devenit o manifestare cu iz de mahala, generând
polemică și puncte de vedere contradictorii.
De altfel, undeva în sufletul meu s-a născut,
la un moment dat, convingerea
că domnul Laurean Stănchescu este, de fapt,
exponentul unor interese contrare
realizării proiectului,
apărute  tocmai 

cu scopul de  a genera o reacție negativă
la adresa realizării acestui proiect
de natură a duce la concluzia
că este mai bine să încetăm cu astfel de pretenții”
Ion Caramitru și Kelemen Hunor, singurii care le-au tratat cererile cu seriozitate. 
Acțiunile lor, purtate  de-a lungul anilor, nu au fost zgomotoase, dar au avut coerență, argumente și temei. Mai târziu, cine știe, încă, din ce interese, acțiunea lor a fost înlocuită de o alta, aparținând lui Laurian Stănchescu, manifestată cu surle și trâmbițe, care  a atras reacții, riposte, stârnind un val de antipatie
, manifestat nu doar împotriva acțiunilor lui Laurian Stănchescu ci și, în final, împotriva repatrierii osemintelor sculptorului. L-am întrebat pe Laurian: de ce nu a luat legătura cu doamna Luminița Brâncuși. Mi-a răspuns rece și sec: a sunat-o odată, a doua oară nu o mai sună, nu are decât să îl sune ea pe el. În fine... știam că doamnele Pătrașcu Brâncuși erau preocupate de starea Monumentului de la Târgu Jiu, de felul în care este îngrijit (și sunt intervenții în sensul acesta... menționate de presă...) astfel încât, în acest capitol, l-am întrebat pe Laurian de ce nu a intervenit niciodată în cauza restaurării Monumentului. Mi-a răspuns la fel de sec, parcă plictisit, că nu îl interesează. 

Există un sticlar la Târgu Jiu care l-ar steriliza nu doar pe Laurian Stănchescu ci și pe premier, căci sticlarul care se numește Mihai Țopescu nu suportă ideea de repatriere a rămășițelor pământești ale lui Constantin Brâncuși și face cu nervii. 


Regret felul în care au răspuns o serie de intelectuali ideii de
TESTUL ADN
CARE ATESTĂ LEGĂTURA DE SÂNGE
ȘI RUDENIA
ÎNTRE LUMINIȚA BRÂNCUȘI
ȘI JOHN MOORE
repatriere a osemintelor lui Constantin Brâncuși. Grăbit și stupid, căzând în capcana întinsă de Stănchescu. Se răspundea cu penibil: unde să îl aduci pe Brâncuși? în cimitirul de la Hobița unde nu îl vrea nimeni și unde nu o sa îi fie îngrijit mormântul? Unde nu o să îl viziteze nimeni? Penibil de penibil! Unii intelectuali care se pretindeau a fi democrați răspundeau în termenii lonzincarzi ai marxism-leninismului cu formulări etichetarde după modelul celor din anii 50. Nu neapărat lenevia ori prostia erau prezente în aceste afirmații cât mai ales ura de tip bolșevic, ură de tip rasial - românii nu îl merită pe Brâncuși, românii nu sunt apți să îi îngrijească nici memoria, nici înțelesurile, nici mormântul. 


REDAU AICI INTERVIUL PE CARE DOMNUL ION JIANU I L-A LUAT DOAMNEI LUMINIȚA BRÂNCUȘI ÎN PUBLICAȚIA DE AZI  

GAZETA  DE  SUD   (Ediţia curentă) Anul 18. Sâmbătă, 29 Iunie 2013

Potrivit testului ADN, John Moore Constantin

Brâncuşi ar fi

fiul lui Constantin Brâncuşi

Actualitate - Ion JIANU   
Gazeta de Sud a intrat în posesia testului ADN făcut celui care ar fi unicul copil al lui Constantin Brâncuşi, John Moore Constantin Brâncuşi, document care atestă că probabilitatea existenţei unei relaţii de familie cu o descendentă a lui Brâncuşi, stră-stră-strănepoata Mincu Pătraşcu-Brâncuşi Maria Luminiţa, este de 54,9 la sută. Cu toate că există acest test ADN, cât şi alte documente şi cărţi despre relaţia dintre Vera Moore, mama lui John Moore, şi Constantin Brâncuşi, nimeni nu s-a gândit să facă un act de dreptate, adică o recunoaștere publică a fiului marelui sculptor român.
Documente atașate: comunicat de presă și rezultate test ADN
Una dintre marile iubiri ale lui Constantin Brâncuşi a fost pianista Vera Moore, englezoaică, originară din Noua Zeelandă, relaţie din care a rezultat un copil, John Moore Constantin Brâncuşi, născut la Londra, pe 15 septembrie 1934, dar care nu a fost oficial recunoscut de marele sculptor în timpul vieţii sale ca fiind fiul său. În 2012, în afara graniţelor României, s-a efectuat un test ADN la insistenţele lui John Moore Constantin Brâncuşi, test efectuat comparativ cu al unei descendente a lui Brâncuşi, Luminiţa Brâncuşi.
Sufletul lui John Moore Constantin Brâncuşi este rănit

Despre testul ADN efectuat fiului lui Brâncuşi, stră-stră-strănepoata marelui sculptor a declarat pentru GdS: „A fost dorința lui John Moore să se facă testul. Eu am susținut că ar fi bine să facem un test ADN oficial care să-i folosească în fața oricărei persoane interesate sau autorități. Cert este că între noi, cu toate că suntem din ramuri separate, negându-ni-se apartenența la familie de către unul și altul, iar Domnia sa este mai aproape de Constantin Brâncuși decât mine, s-a făcut un test ADN neoficial, care a confirmat relația de rudenie. Se pare însă că nu numai noi, familia din România, suntem desconsiderați, dar și în ceea ce-l privește pe John Moore situația este aceeași. Iar în acest context, facem referire la faptul că există o serie de cărți, dintre care unele publicate chiar de Centrul Naţional de Artă şi Cultură «Georges Pompidou» din Paris, în care se vorbește despre relația dintre Brâncuși și Vera Moore, ba chiar a fost publicată și corespondența dintre aceștia și, cu toate acestea, nimeni nu s-a gândit să facă un act de dreptate, o recunoaștere publică a fiului lui Brâncuși. Cu alte cuvinte, se pare că se încearcă ștergerea oricăror informații despre familia sculptorului negându-se realitatea. Crunt adevăr! Bineînțeles că între mine și John Moore există corespondență și discuții diverse, dar personal prefer să respect intimitatea acestuia, pentru că nu pot pretinde respect dacă eu, la rândul meu, nu respect. Cu toate acestea, sunt în măsură să afirm că și sufletul Domniei sale este un suflet rănit“.


Fundaţia „Familia Brâncuşi“ a iniţiat prima, în 2003, aducerea osemintelor sculptorului
Dorința efectuării tuturor demersurilor aducerii în România a osemintelor marelui sculptor originar din Hobiţa s-a născut în sufletul Mariei Pătrașcu-Brâncuși, mama Luminiţei Brâncuşi, cele două constituind şi înregistrând legal Fundația „Familia Brâncuși“ în 1991. Şi, în iulie 2003, adică cu mulţi ani înaintea demersului lui Laurean Stănchescu, fundaţia „Familia Brâncuşi“ a fost prima care a solicitat Ministerului Afacerilor Externe şi Guvernului, printre altele, aducerea în România a osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi. Preşedinta Fundaţiei „Familia Brâncuşi“ a precizat pentru GdS: „De ce am iniţiat acest demers? Mama mea a considerat că ar fi un act de respect pentru înaintași și de împăcare a lui Constantin Brâncuși, pe fond spiritual, cu familia sa. Ulterior au fost întreprinse o serie de cercetări care au culminat prin descoperirea în revista Bisericii Ortodoxe Române a unui studiu documentar realizat cu prilejul Centenarului nașterii lui Constantin Brâncuși de către Diac. P.I. David, ocazie cu care acesta a avut onoarea de a-l intervieva pe regretatul Î.P.S. Arhiepiscop Teofil Ionescu, conducătorul pe atunci al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și Occidentală. Din mărturisirea acestuia a reieșit, ca mărturie de spovedanie finală (ÎPS Teofil Ionescu a fost chemat de Brâncuşi pentru spovedanie la începutul lunii martie 1957- n.r.), că marele sculptor a murit neîmpăcat sufletește că nu a putut să-și dea sufletul în țara sa, dar și din punct de vedere material că va putrezi în pământ străin departe de ființa cea mai dragă, mama sa. Din acel moment am socotit că avem o datorie de onoare de a liniști acest suflet... Pe acest fond, în 2003, am început procedurile pentru autorizarea de către autoritățile române a proiectului, încercându-se sensibilizarea acestora și asocierea pentru desfășurarea demersurilor, iar proiectul propus a obținut aprobarea a domnului Mircea Geoană, ministrul afacerilor externe de la vremea respectivă, cât și a primului-ministru Adrian Năstase. Iar de la acel moment ne-am preocupat pentru a analiza toate aspectele ce ar fi trebuit implicate în scopul realizării proiectului. N-am beneficiat de sprijinul autorităților pentru că 2004 a fost anul schimbărilor, iar miniștrii culturii de atunci și până acum nici măcar nu s-au obosit să acorde Fundației «Familia Brâncuşi» câteva minute de audiență, cu toate că acest lucru a fost cerut permanent. Mai nou, Guvernul României de astăzi nu se obosește să ofere cel puțin o jumătate de oră pentru a purta discuții pe acest proiect și a analiza informațiile pe care anii de cercetare ni i-au oferit în materia aducerii osemintelor marelui sculptor în România. Cert este că înainte de a primi acordul autorităților franceze pentru realizarea acestui proiect și respectarea întocmai a ultimei voințe a marelui sculptor ar trebui rezolvată problema deschiderii mormântului, în care sunt înmormântați și Demeter Istrati, Alexandru Istrati și Natalia Dumitrescu, procedură care, potrivit dispozițiilor legale din Franța, nu este foarte ușoară. Dacă însă ar exista sprijin guvernamental și discuții la nivel înalt, probabil că s-ar rezolva chiar dacă ar presupune un eventual refuz al moștenitorului Nataliei Dumitrescu. Autoritățile române însă nu au timp pentru acest proiect, tot așa cum nu au timp nici pentru a se întâlni cu reprezentanții Fundației «Familia Brâncuși»“.
Laurean Stănchescu şi alţii denigrează relaţiile de familie ale lui Brâncuşi
Într-un e-mail trimis GdS, preşedinta „Fundaţiei Brâncuşi“ a scris că este consternată de „încercările de desfiinţare a relaţiilor de familie“ în acest caz mediatizat de câţiva ani, respectiv repatrierea osemintelor lui Brâncuşi, că s-a săturat să înghită „mizeriile unuia sau altuia în condiţiile în care, se pare, că molima se extinde“. Rugând-o să ofere detalii, Luminiţa Brâncuşi a afirmat: „Revin și arăt că acest proiect nu aparține lui Laurean Stănchescu și în nici un caz nu este mediatizat de doi ani, ci de ani buni, ziarele vremii stând mărturie afirmațiilor mele. Ceea ce este însă îngrijorător e faptul că, dintr-un proiect care inițial a avut ca scop îndeplinirea unei datorii de onoare, datorie care aparține pe deplin familiei, și nu numai Fundației sau mie personal, proiect care a fost oarecum învăluit de discreție și bun-simț, fără exagerări și politică, a devenit o manifestare cu iz de mahala, generând polemică și puncte de vedere contradictorii. Și este normal. De altfel, undeva în sufletul meu s-a născut, la un moment dat, convingerea că domnul Laurean Stănchescu este, de fapt, exponentul unor interese contrare realizării proiectului, apariție tocmai de a genera o reacție negativă la adresa realizării acestui proiect de natură a duce la concluzia că este mai bine să încetăm cu astfel de pretenții. Și, dincolo de acest fenomen, se mai înregistrează și reacțiile total ciudate ale acestui domn, care își permite în spațiul public să denigreze relațiile de familie ale marelui sculptor. Întrebarea firească în această situație este: cu ce drept îşi permite? Până în prezent, familia sculptorului și exponenții acesteia au fost înlăturați până și de la dreptul de a-și spune punctul de vedere în raport cu o serie de greșeli făcute de autorități! Pot asigura cititorii de realitatea acestei situații prin faptul că mamei mele, sculptorița Maria Pătrașcu-Brâncuși, i s-a recunoscut talentul chiar de către criticul de artă Petru Comarnescu, care a convins-o să urmeze cursurile Facultății de Artă Plastică. În jurul ei s-au adunat doamna Cecilia Cuțescu-Stork, V.G. Paleolog, fiul acestuia din urmă, Tretie Paleolog, Barbu Brezianu, Sidney Geist ș.a., dezbatându-se încontinuu problemele legate de Brâncuși, inclusiv cea privind succesiunea sa și realitatea ultimelor sale zile. Începând cu anii reconcilierii între statul român și Constantin Brâncuși, mama mea a fost o veșnică invitată la toate manifestările și colocviile Brâncuși. Anul 1990 a fost perceput de noi ca momentul adevărului, ca momentul în care, în fine, familia marelui sculptor va fi recunoscută și tratată cu respect de toate autoritățile. Cu toate acestea, se pare că a existat un curent pe piața de artă, curent generat și întreținut de Radu Varia și poate și de către alții, care au schimbat punctul de vedere inclusiv al criticului de artă Barbu Brezianu. Printre denigratori, facem referire inclusiv la revista Cațavencu și alți critici de artă, ca, de exemplu, domnul Pavel Șuşară, care au folosit cuvinte grele la adresa mamei mele... Noi nu l-am înțeles, iar mama mea s-a lansat într-o luptă acerbă, neînțelegând nimic din ceea ce se întâmplă și de ce, de exemplu, la o manifestare închinată marelui sculptor organizată la Târgu Jiu, în loc ca autoritățile s-o prezinte pe mama mea ca strănepoată a sculptorului, calitatea a fost arogată de către doamna Sorana Georgescu-Gorjan (soţia inginerului care a coordonat ridicarea Coloanei de la Târgu Jiu - n.r.). În mod evident, a fost durere mare în sufletul mamei mele. Dar totul a fost suportat cu stoicism și în limitele bunului-simț, cu convingerea că, la un moment dat, ne vom impune. Abia după moartea mamei mele, și în urma unei discuții purtate cu domnul profesor Paul Rezeanu, am reușit să înțeleg de unde provine această negare a existenței familiei, Domnia sa argumentându-mi franc că noi provenim dintr-un frate rezultat dintr-o căsătorie anterioară a tatălui marelui sculptor. Ne-am pus întrebarea: şi asta ne face mai puţin rude cu marele sculptor? Care ar fi argumentele legale? Pentru că din punct de  vedere legal, o astfel de justificare este de tot râsul! Mai mult, cu ce drept își permit cei care au ceva de spus sau de scris despre Constantin Brâncuși să rupă relațiile de rudenie statornicite în cadrul acestei familii? Știu ei oare, sau cel puțin au cercetat la fața locului, care au fost legăturile dintre Constantin Brâncuși și frații acestuia, indiferent că erau din prima căsătorie sau din a doua căsătorie a tatălui lor? Este pur și simplu revoltător! În opinia mea, o astfel de atitudine dovedeşte cât de puțin cunosc acești oameni familia gorjeană, cât de puțin cunosc cât de strânse sunt relațiile de familie ş.a.m.d. Concluzia: ori nu ştiu, ori nu vor s-o recunoască. Motivul? Mister, total necunoscut! Ori, în ultima perioadă s-au adunat prea multe din acest punct de vedere. Iar eu, la fel ca mama mea, am considerat că nu trebuie să ne expunem și să ne implicăm în astfel de scandaluri, preferând a sta deoparte pentru că sângele și moștenirea genetică nu ni le poate lua nimeni. Dar am hotărât că este de ajuns... Această cruciadă trebuie să se termine... De altfel, această denigrare permanentă nu-și găsește echivalentul decât în actul din 7 martie 1951 subsemnat de academicianul Mihail Sadoveanu, iar cei mai mulți știu despre ce este vorba sau cel puțin au auzit ( Solicitată să se pronunţe asupra valorii artistului Constantin Brâncuşi şi a operei, Academia României, prin secţia sa de specialitate -preşedinte: Mihail Sadoveanu - a găsit că era inutil să piardă timpul cu astfel de discuţii, operele lui Brâncuşi neavând ce căuta în Muzeul de Artă al Republicii Populare Române - n.r.). O nouă suferință adăugată spiritului marelui sculptor care, în mod sigur, dacă ar putea să se exprime din universal, probabil că i-ar pune pe toți la punct“.
Muzeul de la Hobiţa nu este adevărata casă părintească Brâncuşi
Chestionată despre Muzeul „Brâncuşi“ din Gorj, descendenta Titanului de la Hobiţa a punctat: „Este cunoscut faptul că Muzeul Brâncuși de la Hobița nu este realizat în casa părintească, ci a fost luată o casă declarată de patrimoniu care, din studiul specialiștilor de atunci, ar fi putut fi socotită ca fiind asemănătoare casei părintești a lui Brâncuși și folosită pentru crearea muzeului. De ce s-a ajuns la o asemenea situaţie bizară? În mod evident, pentru a se genera un loc de pelerinaj. Nu a fost vina experților de atunci ci, în urma studiului realizat, s-a reținut că vechea casă nu mai exista, ea fiind distrusă în urma unui incendiu. Doar câteva bârne din această casă distrusă de incendiu au fost luate de cei din familie și folosite la construirea propriilor case. Aceasta este istoria casei pe care astăzi mulți o prezintă ca fiind casa părintească a lui Brâncuși când, de fapt, ea conține numai câteva elemente din vechea casă. Este adevărat că domnul Gogoiu Nicolae a vândut către sculptorul Florin Codre casa Eufrosinei Brâncuși-Brânzan, sora sculptorului, afirmându-i acestuia că este casa părintească în care s-a născut sculptorul, casă aflată într-o stare avansată de degradare și faţă de care autoritățile de până atunci nu manifestaseră nici un interes. Acțiunea sculptorului Florin Codre a stârnit dintr-o dată o puternică revoltă, mai ales în condițiile în care acesta a înțeles că odată semnată convenția cu Gogoiu Nicolae avea dreptul a face ce dorește cu rămășițele imobilului, autoritățile locale confiscând cele câteva bârne atribuite casei părintești a sculptorului Constantin Brâncuși. Aceste bârne sunt și astăzi depozitate într-o locație fără ca măcar să fie recondiționate și prezentate vizitatorilor ca rămășite ale respectivei case! Cu alte cuvinte, mai important a fost scandalul decât concretizarea intervenției autorităților de la momentul confiscării. Cu toate acestea, pe fondul speculațiilor privind această casă, speculații preluate inclusiv în mass-media, autoritățile au încercat dezvoltarea unui proiect având ca scop mutarea casei amenajată ca muzeu Brâncuși și refacerea adevăratei case Brâncuși, pe aceeași locație. Acest proiect mi s-a părut un nonsens, fapt exprimat clar la auzul unei astfel de „învârteli“. Autoritățile însă socoteau că, dacă tot sunt diverși particulari doritori să dea banii pentru „casa părintească“ a marelui sculptor, în fond care ar fi problema? Mitul era perfect. Dar nimeni nu părea a observa răul ce urma a se înfăptui. Pentru că a muta o casă, consacrată deja, loc de pelerinaj pentru indiferent câți turiști, urmând ca la un moment dat, într-un viitor oarecare, locul să fie ocupat de către o altă casă care ar fi urmat a se realiza beneficiind de bârnele confiscate, mi se pare nu numai un proiect sortit eșecului, dar care ar fi prejudiciat și mai mult memoria marelui sculptor. De ce? Pentru că lipsa unui loc în care turiștii să poată veni și să poată fi îndrumați de un ghid al locului amintind de locul nașterii lui Brâncuși ar fi rupt pe vecie orice legătură între amintirea și memoriile pe care le spune casa de astăzi, așa cum este ea, conectându-se cu amintirea marelui sculptor gorjean ca entitate ce nu poate fi ruptă de locul natal. Iar în timp, inclusiv turiștii ar fi uitat de o astfel de locație. Câștigul ar fi fost al acelora care afirmă că Brâncuși este sculptor francez împreună cu al acelora care afirmă că marele sculptor a fost lipsit de cunoștinte artistice înainte de plecarea în Franța și că forța sa creatoare s-ar fi născut pur și simplu din neant, doar în contact cu spiritul artistic francez?! Între timp, proiectul nu a fost realizat (cel puțin deocamdată). Cu totul întâmplător, pe fondul discuțiilor privind casa părintească a sculptorului și probabil având vreo conexiune cu proiectul autorităților, la Peștișani am descoperit postat un banner cu denumirea Fundaţia Casa Brâncuşi Hobiţa, fundație despre care nimeni nu îți spune nimic, toată lumea ridică din umeri. În urma verificărilor a rezultat că această fundație nici nu există! Rolul unei astfel de dezinformări nu îl cunoaștem“.
Cine este Luminiţa Brâncuşi
Preşedinta Fundaţiei „Familia Brâncuşi“, Luminiţa Brâncuşi explică gradul de rudenie cu Constantin Brâncuşi: „Conform legii, sunt stră-stră-strănepoată. Adică: Ion (Chijnea) Brâncuşi era fratele cel mai mare al sculptorului, din prima căsătorie a tatălui lui Constantin Brâncuşi. Ion Chijnea a avut trei fete, din care una, Maria, a fost străbunica mea. Ea a purtat după căsătorie numele de Nicolcioiu. Fiica acesteia, Angelica, bunica mea, s-a numit Pătraşcu, fiind căsătorită cu avocatul Pătraşcu şi ucisă de comunişti la 33 de ani, în 1950, când a fost naţionalizată şi casa familiei de la Peştişani. Angelica a avut două fete, pe mama mea, viitoarea sculptoriţă Maria Pătraşcu-Brâncuşi, şi pe sora ei, Angela. Mama mea a fost stră-strănepoata favorită a lui Constantin Brâncuşi. Acesta, ştiind că mamei mele îi plăcea să coloreze, îi trimitea culori de la Paris, exprimându-şi chiar interesul de a o lua la Paris şi de a o creşte pentru a o pregăti în domeniul artei, fapt neagreat de către tatăl acesteia, avocatul Constantin Pătraşcu. Mama mea, împreună cu subsemnata, am constituit, în 1991, Fundaţia «Familia Brâncuşi», în primul rând ca reacţie la constituirea Fundaţiilor Internaţionale Brâncuşi ale lui Radu Varia“.

joi, 27 iunie 2013

LUMINIȚA MINCU PĂTRAȘCU - BRÂNCUȘI DESPRE REPATRIEREA OSEMINTELOR STRĂBUNULUI SĂU, CONSTANTIN BRÂNCUȘI

Decât  să încerci să îndrepți lumea, mai bine să îndrepți cuie, chiar dacă ți-ai mai îndrepta cu ciocanul și degetele... 
Deși
PREOTUL NICOLAE STREZA
PAROHUL BISERICII DIN RĂȘINARI
 Patriarhia Română a afirmat că susține ideea aducerii osemintelor lui Constantin Brâncuși la Hobița, preotul Nicolae Streza, parohul bisericii din Rășinari, ne declară că nu e de acord cu asta. Pur și simplu nu vrea. De ce? Asta nu ne-o mai spune. Mă întreb: cine este de îndreptat aici? Patriarhul sau popa? 


Redau interviul acordat de doamna Luminița Brâncuși domnului Ion Jianu pentru Gazeta de Sud     

„Repatrierea osemintelor lui Brâncuşi este dreptul familiei“
Interviu - Ion JIANU
Gazeta de Sud, Craiova, Ediţie din arhivă) Anul 18. Luni, 29 Aprilie 2013

Maria Luminiţa Mincu Pătraşcu-Brâncuşi, preşedinta Fundaţiei „Familia Brâncuşi“, consideră că repatrierea osemintelor marelui sculptor este dreptul familiei, iar oricine încearcă să susţină contrariul nu are nici abilitarea şi nici dreptul moral de a face vreo afirmaţie în acest sens
EVENIMENTUL DE COMEMORARE LA CRAIOVA
A LUI CONSTANTIN BRÂNCUȘI
16 martie 2013.
În fotografie (de la stânga la dreapta):
MIRCEA SUCHICI, HORIA MUNTENUS, CRISTIAN CIOMU,
LUMINIȚA PĂTRAȘCU BRÂNCUȘI, FLORIN ROGNEANU 
Cu prilejul „Zilelor Brâncuşi“ de la Craiova, am cunoscut-o pe doamna avocat Luminiţa Brâncuşi (foto), descendentă a lui Constantin Brâncuşi, prilej cu care am convenit realizarea interviului de mai jos în exclusivitate pentru GdS.

Ion Jianu: Stimată doamnă Maria Luminiţa Mincu Pătraşcu-Brâncuşi: pentru cine nu vă cunoaşte şi, mai ales, nu cunoaşte rudele în viaţă ale marelui Constantin Brâncuşi, v-aş ruga să vă prezentaţi...
Luminiţa Brâncuşi: Sunt fiica sculptoriţei Maria Pătraşcu-Brâncuşi, care a fost stră-strănepoata favorită a marelui sculptor, ea (mama) fiind strănepoată a primului frate al lui Constantin Brâncuşi, Ion (Chijnea) Brâncuşi. Brâncuşi, ştiind că acesteia îi plăcea să coloreze, îi trimitea culori de la Paris, exprimându-şi chiar interesul de a o lua la Paris şi de a o creşte pentru a o pregăti în domeniul artei, fapt neagreat de către tatăl acesteia, avocatul Constantin Pătraşcu. Mama mea, împreună cu subsemnata, am constituit Fundaţia „Familia Brâncuşi“, în primul rând ca reacţie la constituirea Fundaţiilor Internaţionale Brâncuşi ale lui Radu Varia. Maria Pătraşcu-Brâncuşi a urmat cursurile unei instituţii de artă la îndemnul şi susţinerea lui Petru Comarnescu, care a apreciat arta acesteia şi a cunoscut descendenţa sa, tot astfel cum a fost cunoscută şi de Tretie Paleolog.

I.J.: Poetul Laurean Stănchescu a afirmat că ar deţine o listă cu „peste 160 de semnături ale rudelor lui Brâncuşi“. Sunt 160 de rude în viaţă?!

L.B.: Sinceră să fiu, nu prea cred. De altfel, fără a cunoaşte conţinutul respectivei liste, am cunoştinţă de faptul că printre semnatari sunt multe persoane care nu au nici o legătură de sânge cu marele sculptor, fiind eventual doar rude prin alianţă. Mai mult decât atât, mă îndoiesc că rudele lui Brâncuşi ar accepta o astfel de manifestare pentru un proiect având o conotaţie sfântă pentru familie. În plus, aceasta este o chestiune pur privată şi nu poate fi asociată nici cu politicul, nici cu manifestări de o calitate îndoielnică menite a atrage atenţia asupra ridicolului în care este adus numele lui Brâncuşi. Iar dacă există rudă ce agreează un astfel de „spectacol“, cu părere de rău îmi exprim dubiul în raport cu intenţiile acestora. În plus, ţin să precizez că mulţi au cunoştinţă de existenţa fundaţiei şi de faptul că proiectul a fost demarat de aceasta în anul 2004, având semnătura şi acceptul guvernului Năstase, şi nu înţeleg de ce nu ar contacta fundaţia pentru lămurirea aspectelor privind repatrierea osemintelor marelui sculptor.  

Poetul Laurian Stănchescu, un „outsider“
I.J.: Înţeleg că demersurile pentru aducerea osemintelor lui Brâncuşi în România ar fi trebuit să fie făcute de familie, „nu de către un oarecare“ (aluzie la poetul Laurean Stănchescu - n.r.). Familia, fundaţia pe care o conduceţi a făcut ceva concret în acest sens?
L.B.: Nu aş dori să folosesc un termen atât de dur, pentru că nu stă în firea mea. Cred că mai bine l-am defini cu noţiunea de „outsider“. Repet, aducerea în ţară a osemintelor lui Brâncuşi este doar o problemă a familiei şi poate fi invocată doar de aceasta, orice persoană dinafara familiei riscă să ducă lucrurile în derizoriu şi să creeze un curent de opinie pro şi contra care, în considerarea cerinţelor manifestate de familie, nu s-ar fi putut manifesta sau s-ar fi putut manifesta, dar cu riscul formării unui curent de opinie în contra lor. Astfel, cum v-am mai explicat, Fundaţia „Familia Brâncuşi“ şi-a început demersurile după anul 1996, respectiv după vizita la Paris, ocazie cu care şi-a manifestat public dezaprobarea faţă de faptul că marele sculptor se află înmormântat într-un mormânt „comun“, indiferent de restul problemelor. Au urmat ani de cercetări, ocazie cu care s-a intrat în posesia ultimei spovedanii a lui Brâncuşi. Ulterior, s-a obţinut şi viza favorabilă a guvernului Năstase pentru realizarea proiectului, ocazie cu care s-a trecut la etapa cercetării problematicii de natură juridică a proiectului, problematică ce nu s-a dovedit a fi foarte simplă. Mai de curând au apărut şi alte probleme, dar care par a se rezolva după o abordare corectă.

I.J.: Aţi declarat că l-aţi contactat şi cunoscut pe fiul lui Brâncuşi, John Constantin Brâncuşi Moore, şi că acesta ar fi făcut „un test ADN neoficial“. În cazul acesta (al existenţei unui fiu legitim), ar putea apare probleme de natură succesorală? De ce aţi spus că este un test neoficial, de ce nu s-a făcut unul oficial?

L.B.: Absolut normal şi corect. În fond, eram consideraţi rude, iar familia trebuie unită. Este adevărat că în condiţiile recunoaşterii paternităţii şi a stabilirii faptului că John Moore este fiul lui Constantin Brâncuşi apar probleme de natură succesorală esenţiale, ce ar putea determina şi contestarea calităţii de moştenitor a legatarilor. Dar această problemă este dreptul de dispoziţie a fiului lui Brâncuşi. În ceea ce priveşte faptul că am afirmat că a fost realizat un test neoficial, este un fapt real, determinat de necesitatea stabilirii indubitabile a legăturii de familie pe de o parte, iar pe de altă parte, determinat de faptul că legislaţia franceză are dispoziţii speciale cu privire la realizarea testului ADN.

Cercetătoarea de la „Georges Pompidou“ are dreptate

I.J.: În timp ce dumneavoastră eraţi la manifestările de la Craiova, la Târgu Jiu s-a aflat o cercetătoare de la Muzeul Naţional de Artă Modernă - Centrul „Georges Pompidou“ Paris, doamna  Doina Lemny, care a spus, printre altele: „Tot ce se vehiculează acum - «Brâncuşi al nostru», «Revenirea osemintelor lui Brâncuşi în România» - sunt nişte comedii care nu ar trebui luate în seamă“. Cum comentaţi aceste afirmaţii?

L.B.: Sinceră să fiu, o astfel de atitudine mi se pare efectiv corectă având în vedere căderea în derizoriu, astfel cum am prezentat mai sus. Revin şi arăt că repatrierea osemintelor lui Brâncuşi este un drept numai al familiei.

I.J.: La manifestările de la Craiova dedicate lui Brâncuşi aţi spus că în unele cărţi s-ar fi publicat informaţii şi confuzii legate de biografia marelui sculptor, dar nu aţi exemplificat care ar fi acestea. Vă rog s-o faceţi acum...
L.B.: Problema este că, în opinia mea, foarte multe cărţi referitoare la Constantin Brâncuşi şi care fac referire inclusiv la o serie de date biografice sunt bazate pe simple culegeri din alţi autori, fără însă a se baza pe un studiu aprofundat al documentelor originale care se mai află şi astăzi în arhive. Am sesizat acelaşi fapt şi la Barbu Brezianu. Din seria de informaţii eronate, pot face referire la faptul că Brâncuşi a fost catalogat ca „fără studii” (astfel cum apare informaţia şi pe site-urile ce oferă date despre marele sculptor), la faptul că arborele genealogic este preluat de la V.G. Paleolog fără o atentă verificare a fondului arhivistic (informaţiile pe care s-a bazat şi V.G. Paleolog în realizarea arborelui genealogic sunt doar cele oferite de lumea satului şi sunt, în continuare, preluate tot astfel de către ceilalţi ce au publicat arborele), lipsa informaţiei, susţinută cu acte originale, potrivit căreia Constantin Brâncuşi a lucrat în marmură înainte de a părăsi România, sau cum că marele sculptor ar fi renunţat la cetăţenia română pentru a putea dona Franţei şi a lua cetăţenia franceză etc.Radu Varia dezrădăcinează creaţia brâncuşiană de tradiţiile 
şi arta străveche românească

I.J.: Multe persoane, brâncuşologi, familia - printre care şi dumneavoastră - vorbesc de o anume nepăsare în ceea ce priveşte opera lui Brâncuşi de la Târgu Jiu. Care este situaţia în prezent?
L.B.: Nu ştiu cum să interpretez atitudinea autorităţilor. Pe de o parte, cred că este vorba de faptul că sunt depăşiţi de dimensiunile lucrărilor şi de responsabilităţile asumate prin simplul fapt al deţinerii ansamblului. Pur şi simplu, nu ştiu să îl administreze, nu au simţ artistic şi nu acceptă colaborarea cu persoane ce pot formula o opinie pertinentă din punct de vedere artistic şi estetic. Când sunt bani de luat, toată lumea este fericită, iar banii se dau pe lucrări lipsite de sens, lipsite de estetică şi supraevaluate. Iar peste toate se manifestă şi înţelegerea dezastruoasă încheiată între autorităţile locale şi nepotul Nataliei Dumitrescu, care practic a îngrădit manifestarea dreptului de proprietate al autorităţilor locale, care, în acest context, nu mai au nici un interes în administrarea corectă a ansamblului de la Târgu Jiu atâta vreme cât nu pot obţine nici un fel de resurse financiare destinate administrării acestuia. O astfel de atitudine nu ar fi fost adoptată niciodată de către un moştenitor provenind din familie şi trebuie apreciat că nici măcar legatarii Natalia Dumitrescu şi Alexandru Istrati nu au acţionat în timpul vieţii lor la o astfel de atitudine adoptată faţă de ansamblul de la Târgu Jiu, lucrare monumentală ce aparţine României şi nimănui altcuiva, indiferent de drepturile ce le-ar avea în portofoliu. Aş putea afirma, fără să mă ruşinez, că o astfel de atitudine încalcă voinţa marelui sculptor, care, în momentul în care a creat ceva pentru ai săi, l-a creat pe deplin şi pentru a fi de folos. După părerea mea, a-ţi manifesta oricare dintre drepturi asupra acestui ansamblu este o încercare de rupere a lui Brâncuşi de propriile-i rădăcini, tot astfel cum Radu Varia dezrădăcinează creaţia brâncuşiană de tradiţiile şi arta străveche românească.

luni, 24 iunie 2013

TRĂIASCĂ LUPTA PENTRU PACE! plescăind - unul din pricina lichidului său verde, celălalt din cauza poticnelilor.

SCRISORILE DE DRAGOSTE NEȚĂRMURITĂ
ALE LUI ANDREI PLEȘU
FAȚĂ DE SECRETARUL  GENERAL AL PCR
NICOLAE CEAUȘESCU  

CLICK  AICI  
CITEȘTE CORESPONDENȚA ADRESATĂ DE
ANDREI PLEȘU LUI  NICOLAE CEAUȘESCU
ARTICOLUL LUI ANDREI PLEȘU:CLICKl

Am citit acest articol. Acum, să vedem.
FLORIN CÂRCIUMARU, PRIMARUL
DIN TÂRGU JIU
SEAMĂNĂ IZBITOR
CU ANDREI PLEȘU.
(LANȚUL AMINTIRILOR) 
Da. ”Una-i una si alta-i alta...” Oare de ce zâmbesc la una aducându-mi aminte de alta? Cunosc bine relația domnului Pleșu cu opera lui Brâncuși pentru a nu mă surprinde atunci când ne relevă relațiile gândurilor domniei sale cu rămășițele pământești ale sculptorului. La urma urmei, de ce nu i-am da toate cheile pe mână domnului Pleșu? Pare un tătuc sfătos cu vorbă voioasă. Și oare de ce nu mă mir când știu ce prietenie îi poartă lui Radu Varia și lui Andrei Pipidi! Parcă ar fi treaba domniei sale? a poporului? - aducerea rămășițelor pământești ale cuiva? Sau e treaba legilor umane firești și ale democrației! Conform legilor internaționale, rudele până la gradul IV ale celui dispărut au dreptul să îl repatrieze sau să îl reînhumeze oriunde doresc acestea. Nu e treaba mea să îmi dau cu părerea în legătură cu ”să-l aducem, să nu îl ducem pe Brâncuși la Hobița” după cum nu e treaba nici a domnului Andrei Pleșu. Efectiv este un drept natural pe care îl recunosc toate țările libere și democratice. 
S-a conturat un curent în ultimii 4 ani în favoarea aducerii osemintelor lui Brâncuși acasă. Și un alt curent, în ultimul an, împotrivă. Domnul Pleșu nu ne spune de ce e rău să îl aducem pe Brâncuși acasă, dar ironizează pamfletar. Cei care și-au propus să-l reînhumeze pe sculptor în România par și ei hămesiți de imaginea și de gloria momentului. Din nefericire, Brâncuși este prins din nou în cleștele intereselor iar domnul Pleșu nu este străin de ele. Deloc interesat de soarta Monumentului de la Târgu Jiu, ca de altfel întreaga contemporaneitate românească, este furat mai degrabă de dorul și de pofta persiflării, așa cum îi șade bine sau nebine unui bucureștean cu suflu balcanic și cu aere de dâmbovițean. În tabăra cealaltă, se conturează din ce în ce mai limpede o dorință de acaparare politică a imaginii brâncușiene. Să transformi memoria lui Brâncuși în capital electoral e un tun de zile mari. (Și când te gândești că în țara asta Brâncuși a găsit filonul liric al Operei sale!) Domnul Pleșu are degetul pe trăgaci. Știe, desigur, ce este bine și ce nu este bine pentru fiecare dintre noi - un plus de gândire ce i-a rămas ca o cocoașă de cămilă din vremea în care funcționa ca activist ideologic comunist. Dar aici nu e vorba de rea intenție, ci de o obișnuire a domnului Pleșu cu stilul acesta (superior și ”filosofic”) de cârcotaș. Poate nu vă puteți închipui, dar făcea parte din corul susținătorilor lui Radu Varia, în vremea când cel din urmă demantela Coloana Infinită. Cu ce ar putea fi deosebit chipul domnului Pleșu, cel de azi, față de cel al Lui Mihail Sadoveanu, cel de atunci, din timpurile în care condamna arta lui Brâncuși catalogând-o ca ”lipsită de valoare estetică, fără să slujească la edificarea socialismului în România”, decadentă și burgheză! Sper ca acțiunea declanșată de Guvern pentru aducerea osemintelor lui Brâncuși acasă să nu fie o diversiune. După cum sper ca urmașii lui Brâncuși să se poată bucura, legitim, în dreptul lor natural de a-și aduce ”Moșul” acasă. Din păcate, pe doamna avocat Luminița Brâncuși, strănepoata sculptorului, nu o întreabă domnul Ponta nici măcar de sănătate. Și este o mare nedreptate. O nedreptate care persiflează și ea, aidoma domnului Andrei Pleșu. Și mai ales o nedreptate care se desfășoară pe fondul degradării și profanării monumentului de la Târgu Jiu. Coloana Infinită stă înnegrită în bătaia ochilor sprâncenați ai unui primar deferent doar fața de manele și față de muzica psihedelică. În Poarta Sărutului plouă, așa cum se exprima un restaurator acreditat de Ministerul Culturii. iar Coloana fără de Sfârșit e plină de pete pricinuite de intemperii, de neîngrijire și de indiferența administrației locale. Coloana e zgâriată cu cuțitul, profanată, însingurată în tristețea refugiului în care se află în fața batjocurii la care este supusă de ani și ani de zile. Ce ne doream mai mult de la somptuoasa vreme de vis pe care am ajuns să o trăim după glorioasa Epocă de Aur? Așa îl vom înțelege pe Andrei Pleșu și mai bine, cam cum îl putem înțelege pe primarul Cârciumaru. După felul în care rostesc amândoi cuvintele, plescăind - unul din pricina lichidului său verde, celălalt din cauza poticnelilor. Trăiască lupta pentru pace!

joi, 20 iunie 2013

”CALEA EROILOR - ISTORIA UNEI CAPODOPERE” LA MARATONUL DE FILM DOCUMENTAR, CLUJ-NAPOCA

CALEA EROILOR - ISTORIA UNEI CAPODOPERE
VA FI PREZENTAT
VINERI, 21 IUNIE, ORA 18
LA ”PIANO CAZOLA” - CLUJ-NAPOCA
ÎN CADRUL
MARATONULUI DE FILM DOCUMENTAR
Societatea Culturală Filarmonia, în parteneriat cu Astra Film Sibiu şi Piano Cazola, vă invită la un Maraton de film documentar. Evenimentul face parte din proiectul Cluj Never Sleeps iniţiat de Youth@Cluj-Napoca 2015 şi constă într-o serie de proiecţii de film documentar ce se va derula la Piano Cazola pe durata a 12 ore (între 11.00 şi 23.00). Structurat pe 3 parti, maratonul va cuprinde cel mai recent documentar dedicat memoriei şi operei lui Constantin Brâncuşi, realizat de Horia Muntenus, o selecţie de filme premiate în cadrul Festivalului de Film Astra Sibiu, iar în încheiere, documentarul realizat de regizorul german Fabian Daub, “Roşia Montana - un loc la marinea prăpastiei”, un film premiat de asemenea în cadrul festivalului de la Sibiu.
Astra Film este un forum naţional al filmului de non-ficţiune cu sediul în Sibiu. Este un centru de resurse pentru cineaşti, studenţi ai şcolilor de film şi de ştiinţe sociale şi pentru toţi cei interesaţi de utilizarea limbajului cinematografic în înţelegerea, analiza sau interpretarea culturii şi a societăţii contemporane. Astra Film este organizatorul Festivalului Internaţional de Film Documentar din Sibiu, Astra Film Festival, iniţiat în 1993 şi care de-a lungul anilor a devenit un eveniment de referinţă pentru profesionişti, pentru zona academică şi pentru publicul cinefil. În 2013, Astra Film Festival aniversează 20 de ani de existenţă, ani în care au fost prezentate mii de filme şi au fost susţinute constant programe de promovare a documentarului românesc pe plan internaţional.

Program:
Vineri 21 iunie 2013, ora 18.00
Calea Eroilor – Istoria unei capodopere (4 parti)

Sâmbătă 22 iunie 2013, ora 11.00
Filme premiate in cadrul Festivalului de Film Astra Sibiu
Urban Bestiary
Camp
Acting Betwixt and Between
My Kosher Shifts
La ultima calle
Rosia Montana – un loc la marginea prapastiei 

miercuri, 19 iunie 2013

TRECEREA LUI ALEXANDR MUȘINA

Alexandru Mușina 
(1 iulie 1054, Sibiu - 19 iunie 2013, Brașov
)
poet, eseist, publicist și editor,
profesor universitar doctor
Vestea am aflat-o de la prietenul meu, tânărul poet ieșean, Cristinel C. Popa: poetul și universitarul brașovean Alexandru Mușina a murit azi, în Spitalul Județean Brașov, bolnav de hepatita C. Prea crud! Încă nu împlinise 60 de ani. În 1986 îi eram prezentat de către poetul Petru M. Haș. Eu eram tânăr, aveam 21 de ani și el mă întâmpina cu generozitate. Eram în anturajul scriitorilor Miruna Runcan, Vasile Gogea, Daniel Drăgan. Mi-a dat impresia unui solitar ironic deși  făcea parte din noua (pe atunci) grupare a optzeciștilor postmoderniști. Acum vreo câțiva ani, la o întâlnire cu studenții de la Litere din Cluj afirma că după 1990 se desprinsese de postmodernism, că descoperise un altfel de proiect. Eu cred că și l-a împlinit într-o oarecare măsură - o ”oarecare” fiindcă ar fi trebuit să trăiască măcar până la 100 de ani (iată! în acest caz... ce ar fi putut ieși!). Dar mereu poeții mor prea repede. Cum mor toți artiștii, cum mor sufletele fluturilor de o zi. Însă ziua lui Alexandru Mușina, și a lui, se revarsă în zilele altora, în zilele celor, nu doar care au reușit să îl cunoască, ci și în zilele celor care i-au citit cărțile (fără să aibă șansa de a-l întâlni) și într-ale celor care o să i le citească de acum înainte.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească!  

marți, 18 iunie 2013

15 IUNIE 2013 - LA COMEMORAREA LUI MIHAI EMINESCU, A FOST LANSATĂ LA CLUJ-NAPOCA ”THE ENCYCLOPAEDIA OF OUTSTANDING ROMANIAN PERSONALITIES”

Întru comemorarea Poetului Mihai Eminescu, pe 15 iunie anul acesta, zi frumoasă de sâmbătă, la Casa Artelor, situată în ”Piața Unirii”din centrul Municipiului Cluj-Napoca a fost lansată Enciclopedia personalităţilor române deosebite” apărută  la Editura ”Risoprint”, cu sprijinul ENERGOBIT.

LANSAREA ENCICLOPEDIEI S-A DESFĂȘURAT ÎN PREZENȚA PREȘEDINTELUI ACADEMIEI ROMÂNE, DOMNUL IONEL HAIDUC,
A UNOR NUMEROȘI OAMENI DE CULTURĂ, UNIVERSITARI, SCRIITORI, ARHITECȚI, ARTIȘTI PLASTICI, MUZICIENI, MEDICI, JURIȘTI, ZIARIȘTI. 
Am avut deosebita onoare și bucurie să fiu cooptat în echipa de redactare a acestui adevărat monument cultural inedit și atât de necesar în zilele noastre. Figurez în lista co-autorilor alături de distinși și prestigioși academicieni, universitari și cercetători: Mircea Borcilă, Mircea Borglăzan, Liviu Botezan, Luca Căpățână, Octavian Căpățână, Constantin Crăciun, Daniel Crudu, Ioan Drăgan, Silviu Gongonea, Anca Hațieganu, Ion Istrate, Vasile Lechințan, Mircea Malița, Gheorghe Manolea, Radu Munteanu, Gelu Neamțu, Ion Pop, Doru Radosav, Gabriela Roman, Octavia Stoichița-Comșa, Corneliu Tarba, Mihai Tașca, Mircea Vaida-Voievod și regretatul Ioan Vădan.
ÎMPREUNĂ CU PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE,
DOMNUL IONEL HAIDUC
     
INTERVENȚIA MEA ÎN CADRUL EVENIMENTULUI A FĂCUT REFERIRE
LA ELANUL CREATOR DE CARE AU NEVOIE GENERAȚIILE ACTUALE

luni, 17 iunie 2013

SMINTIȚII ÎȘI FAC AUTOPORTRETELE LA CENTRUL CULTURAL BRÂNCUȘI ȘI SE HLIZESC PSIHEDELIC RONȚĂIND DIN SINECURE

Bătuți de soartă și de prostie, ciudații funcționari superiori ai Centrului Cultural ”Constantin Brâncuși” s-au apucat, în bătaia soarelui din miezul lunii iunie, să-și mai bată și câteva cuie de căciulă în capete, în speranța că vor ieși mai bine în poze. Unul dintre ei, geniul orașului, își bate holșuruburi (cu inele de prindere de O7,8). În consecință, scoate limba și se strâmbă la cei care vizitează orașul și care îi admiră opera lui Constantin Brâncuși. Ia ciocanul și lovește cu îndemânare și hotărâre și își mai bate un cui în cap și își face autoportretul. Cum bate cuiul, cum scoate limba. Are trei cuie bătute în cap și seamănă cu un extraterestru de culoare verde. Cuiele sunt folosite ca antene - fiindcă prinde posturile străine și emisiile lui Agarici. Degeaba i-ai spune, degeaba l-ai ruga să-și dea pace și să nu își mai bată cuiele alea ruginite în cap (are infecție la creier - are tetanos la cap), el scoate limba și scuipă. Mă gândesc că dacă iau eu ciocanul hidraulic să-l ajut pe masochist să-și facă găurelele competente în cap să nu pozeze el verde spinalizat ca o broască râioasă. 

duminică, 16 iunie 2013

SEMNE ALE APOCALIPSEI LA TÂRGU JIU

”Şi s-au închinat balaurului, fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea; şi s-au închinat fiarei, zicând: Cine este asemenea fiarei şi cine poate să se lupte cu ea?
Şi i s-a dat ei gură să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere...”
APOCALIPSA SFÂNTULUI IOAN TEOLOGUL

Tupeul găselniță al femeii întunecate 
de la cârma lugubrei 
instituții culturale - pentru pleonasmul lui satan 
care cotcodăcea 
în fața unor elevi de liceu 
pe ale căror fețe se putea citi 
groaza și spaimele - a fost că Brâncuși 
aparținea avangardei. 
Brâncuși nu a ținut de avangardă, 
iar asocierea lui, din punct de vedere cultural, 
cu avangarda 
denotă fie prostie și neinstruire 
fie prostie și neinstruire. 
Doamne apără și păzește! 
Trimite un călugăr al tău 
la Centrul Brâncuși de la Târgu Jiu 
să le citească din Vasile cel Mare 
și să se lepede de cel rău, să-și dea demisiile
 de acolo cu toții 
și să Te caute! pe Tine, Doamne!
Pe 12 iunie, anul curent, Adina Andrițoiu și colaboratorii săi, maimuțelele și papagalii, au socotit să organizeze un ”eveniment dedicat” lui Constantin Brâncuși. Și, pentru a ilustra nivelul de performanță al intelectualismului lor, au invitat-o pentru un recital pe cântăreața bucureșteană de jazz excesiv și psihedelic, Irinel Anghel. Dex explică termenul PSIHEDELIC astfel: ”adj.1. Referitor la psihedelism. 2. Care se caracterizează prin efecte de lumină, culoare, atmosferă sonoră etc.; care evocă viziuni, halucinații, vise produse prin drogare. Muzică psihedelică. Pictură psihedelică. – Din engl.psychedelic, fr. psychédélique.” Un înțeles dezvoltat în ultimele decenii plasează cuvâmtul în cauză în preajma semnificațiilor luciferiene. 

De altfel, Irinel Anghel se comportă pe scenă precum personajele posedate de diavol descrise de Feodor Mihailovici Dostoievski. Nu departe de o interpretare corectă sunt și cei care o analizează din punctul de vedere al manualelor și tratatelor de psihologie și de psihiatrie. Interpretările acestei cântărețe sunt parcă decupaje ale orgiilor beatificării satanei. Nu e o originalitate aici. 
Irinel Anghel și-a făcut un model din cântăreața americană 
URMĂRIȚI  AICI IMAGINILE
ȘOCANTE DE LA TÂRGU JIU
imagini-socante-de-la-o-actiune
Diamanda Galás care a găsit să se exprime imitând manifestările posedaților în timpul exorcizării. Câteva titluri de piese interpretate de către aceasta sunt relevante: Burning Hell (Flăcările iadului). Birds of Death (Păsările morții), You Must Be Certaine Of The Deavil (Trebuie să fie toate ale Diavolului), Litanies of Satan (Litaniile lui Satan), Cunt (Pizda), Orders from the death (Ordinele morții) Sono L'Antichristo (Sunt AntiChristul).
Blasfemia, expresiile și incantațiile drăcești au avut loc doar cu o zi înaintea Sărbătorii creștine a Înnălțării Domnului, sărbătoare pe care o celebrăm și în omagiul adus eroilor neamului. Ori, spectacolul grotest de la Târgu Jiu m-a șocat. Organizat pe banii Primăriei, a relevat instituționalizarea cultului lui satan. Desfășurat la Târgu Jiu, i s-a îngăduit lui satan să dănțuiască și să se zbenguie în preajma Monumentului funerar edificat de creștinul Brâncuși în memoria Eroilor Reîntregirii Țării. Explicația incultei Adina Andrițoiu, cum că în spectacolul respectiv jienii trebuiau să vadă alternative, este atât de obraznică încât rămâi perplex. Alternative la ce? La Bunul Dumnezeu? Monumentul brâncușian este lăsat de izbeliște, fără nici o șansă de a fi restaurat, în vitregiile pe care intemperiile și posedații de la Centrul Brâncuși le scuipă nu doar peste memoria lui Brâncuși și a tinerilor jertfiți în Întâiul Război Mondial, ci și peste Obrazul Bunului Dumnezeu. Îi rog pe cetățenii Municipiului Târgu Jiu să facă cele necesare pentru a-i lua pe angajații Centrului Brâncuși și a-i duce (fie și în căruță, legați fedeleș) la Mănăstirea Cernica pentru exorcizare. Tupeul găselniță al femeii întunecate de la cârma lugubrei instituții culturale - pentru pleonasmul lui satan care cotcodăcea în fața unor elevi de liceu pe ale căror fețe se putea citi groaza și spaimele - a fost că Brâncuși aparținea avangardei. Brâncuși nu a ținut de avangardă, iar asocierea lui, din punct de vedere cultural, cu avangarda denotă fie prostie și neinstruire fie prostie și neinstruire. Doamne apără și păzește! Trimite un călugăr al tău la Centrul Brâncuși de la Târgu Jiu să le citească din Vasile cel Mare și să se lepede de cel rău, să-și dea demisiile de acolo cu toții și să Te caute! pe Tine, Doamne!

P.S.

Rămân stupefiat că nu îmi pot prezenta, încă, filmul CALEA EROILOR - ISTORIA UNEI CAPODOPERE, la Târgu Jiu. A fost interzis acolo de către slujitorii luciferieni ai lui Agarici-măscăriciul."   

sâmbătă, 8 iunie 2013

AISBERG - numărul 1/2013

După șapte numere dedicate în 2012 unor perosnalități ale culturii române care au ales calea întoarcerii la cultură și mit: Constantin Brâncuși, Nichita Stănescu, Emil Cioran, Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Constantin Noica și Ciprian Porumbescu, revista murală Aisberg a ales raportarea la alt tip de repere tematice. Primul număr din 2013, dedicat Limbii române, a fost lansat vineri, 31 mai, la Brașov, în decorul etajului superior al Turnului Artelor. Conținutul revistei, însemnând articole semnate de Chris Samy, Aurel Ion Brumaru, Constantin Mărcușan, Alexa Gavril Bâle, Nicoară Mihali, Adrian Lesenciuc, Victor Bibicioiu, Theodor Codreanu și Lucia Dărămuș (dar și puncte de vedere ale universitarilor Hussain al Sharoufi din Kuweit și Jorge Luiz Antonio din Brazilia), poeme
ale lui Mihai Duțescu,Ana-Maria Susan, Cristinel C. Popa, Laurențiu-Ciprian Tudor, Mădălina Mogoșeanu și, in memoriam, poezie semnată de curând plecații în eternitate, poeții brașoveni George Pușcariu, Eugen Axinteși Ioan Suciu, a constituit subiectul lansării de la Turnul Artelor. Și, având drept temă Limba română, a fost firească prezentarea multilingvă, într-un spațiu în care s-au întâlnit în public reprezentanți a șapte spații culturale: Algeria, China, Franța, Maroc,România, Statele Unite ale Americii și Tunisia, provenind preponderent din mediul universitar, de la univeristăți importante, cum ar fi cele din New Mexico, din Guangzhou, din Marrakesh, Casablanca, Souissi, Gafsa,
Monastir, Sfax, Bourmedes, Batna sau Tlemcen. S-au adresat publicului scriitorul Adrian Lesenciuc, redactorul-șef al publicației, criticul Virgil Borcan și invitatul special, profesorul și scriitorul român din Statele Unite,Florentin Smarandache. Paginile-afiș ale revistei pot fi citite pe itinerariul Centrul Cultural Reduta– Casa Sfatului – Casa Mureșenilor – Poarta Ecaterina – Poarta Schei –Bastionul Tesatorilor – Bastionul Postavarilor – Turnului Lemnarului – Turnul Vânătorilor– Apeductul Chr. Kertsch – Turnul Funarilor – Turnul Artelor – Turnul Negru –Turnul Alb – Bastionul Graft – Biblioteca Județeană „George Barițiu”. 
Numărul 2 al revistei se va concentra asupra temei Modelul cultural european.
LINKURILE REVISTEI: 




BRAȘOV.
 CENTRUL CULTURAL REDUTA - SEDIUL REVISTEI AISBERG

vineri, 7 iunie 2013

Bună dimineața,

Am plăcerea de a vă invita să participați la secțiunea plenară a conferinței 'Redefining Community in Intercultural Context' RCIC'13, organizată de Departamentul de Științe Militare și Manageriale/ Academia Forțelor Aeriene 'Henri Coandă' din Brașov, în parteneriat cu Centrul pentru Studii în Comunicare al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București și cu European Society for Transcultural and Interdisciplinary Dialogue (ESTIDIA) din Malmo, Suedia, respectiv cu sprijinul Asociației pentru Cercetare și Educație 'Henri Coandă' și al Centrului Cultural ”Reduta” din Brașov.
Evenimentul va avea loc în data de 13 iunie, începând cu orele 16.00 la Centrul Cultural Reduta și va consta în prezentarea filmului documentar 'Un arbore la mijloc de lumi - Constantin Brâncuși', realizat de Horia Muntenus (care va fi prezent la manifestare), urmat de deschiderea festivă, de cuvintele adresate de oficialități locale (din partea Consiliului Județean și a Consiliului Local al Municipiului Brașov), de susținerea lucrărilor invitaților în secțiunea plenară de către profesorii/cercetătorii Nicoleta Corbu (Facultatea de Comunicare si Relații Publice/SNSPA, București), Mariselda Tessarolo (Universitatea din Padova, Italia) și Maria de Sao Jose Corte-Real (Universidade Nova, Lisabona, Portugalia), precum și de un program folcloric susținut de ansamblul 'Poienița'. 

Filmul documentar 'Un arbore la mijloc de lumi', produs de scriitorul și regizorul clujean Horia Muntenus, s-a bucurat de un important succes, obținând, printre altele, premiul I pentru cel mai bun multiplicator de informație culturală europeană din Transilvania de Nord în 2010. 

Nicoleta Corbu, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice și al Centrului de Cercetare în Comunicare din SNSPA, este autor/coautor a numeroase lucrări în domeniul comunicării (dintre care amintim foarte cunoscuta 'Istorie a comunicării'). A coordonat proiecte de cercetare și și-a focalizat interesul cercetării pe identitatea europeană și pe sfera publică europeană. Va prezenta lucrarea Attitudes and Economic Expectations During the European Crisis.

Mariselda Tessarolo, un foarte cunoscut profesor și cercetător italian din domeniul comunicării interpresonale, artistice și culturale, este autor al unor lucrări importante, cum ar fi 'La poesia tra individuo e societa', 'La comunicazione interpersonale' sau 'Moda e comunicazione', apărute la prestigioase edituri italiene. În prezent este director al Centrului interdepartamental de cercetare a familiei din cadrul Universitatii din Padova. Va prezenta lucrarea Ethnicity and Pluralism: The Basics of Conflict.

Maria de Sao Jose Corte-Real este un cercetător portughez cu largă recunoaștere internațională, absolventă a studiilor masterale și doctorale în domeniul științelor muzicale la Colombia University (SUA). A realizat studii în domeniul etnomuzicologiei în Portugalia, Statele Unite și Mozambic. Este membra a numeroase asociatii stiintifice si profesionale, dintre care amintim International Council for Traditional Music/ UNESCO. Va prezenta lucrarea Music, social cohesion and Citizenship: Omnis Civitas Contra Se Divisa Non Stabit.

Ansamblul 'Poienița' al Centrului Cultural Reduta, cu un 
palmares internațional impresionant într-o activitate de peste 50 de ani, având ca preocupare permanentă valorificarea frumuseții dansului și portului popular românesc, este condus din 1995 de cunoscutul profesor Benone Pepine, un împătimit al folclorului românesc.

 Cu consideratie,

          Adrian Lesenciuc,
                                                 organizator