luni, 9 ianuarie 2012

POȘTALIONUL

O! da... poștalionul, cele trei perechi de cai țanțoși și furioși, și căprarul și-al lui însoțitor iscoditor și pachetele mari ambalate, deasupra trăsurii legate... și zilele mândre în care cerul de platină fugea, lăsând în spate legendele atâtor scrisori!

Rânduri și rânduri, ochi albaștri, ochi verzi, ochi negri ori căprui să le citească seara, în lumina lumânărilor - prin ferestruicile istoriei, prin lentile, ca în basme, rândurile, șirurile. Lacrimi și zâmbete, sâmbete în care trăsura sosea, mereu la oră, fix, la ora pe care poștalionul o anunța.

Și ploile și vânturile și viforul și spaimele anotimpurilor și pădurile prin care trecea, tăind în două aerul, trăsura scrisorilor, plicurilor legate cu sfoară și date cu ceara peceților vieților.

Și domnișoarele suavele și copilele taților plecați neuitați și doamnele așteptând, respirând sacadat, numărat...

Soarele sus, priviri spre apus, genele - semnele tuturor acelor îndelungi și nerostite adesea mirări. Cărări ale timbrelor, voci ale clipelor așteptărilor.

Și pălăria poștașului, cu boruri uriașe ca zorile, și-a lui pălărie de fetru. Spectru al vârtejului cuvintelor scrise, dator celor jinduite și celor promise, pe drumuri de toamnă, în umbre lăsate pe spatele câmpiilor, munților frunților.

În mușcătura lui Avril, în gura visurilor necuprinselor febre, pe muchiile speranței muritorilor truditorilor, de-a lungul pământului reavăn: cuțit lustruit, cuțit ascuțit și subțire despicând norii și-acel mesaj împăturit, plicul în care poeții strecurau soare ca o chemare a tainei, amanți cu privirile părtașe, aproape stângace și sinucigașe.

Din răsărit, când vara se auzeau copitele cailor galopând, cai de foc, topind depărtările, înserările, topind disperările, se auzeau lovind timpul livid.

O! da... poștalionul! perechile de cai și trăsura inimilor...

Delicată, o fată rostește în șoaptă numele Domnului și tremurul buzelor ei și rugăciunea șoaptelor ei și pleoapele ei și mâinile ei fine din care se alcătuiesc senine zilele cuvintelor și tot ceea ce o înconjoară și tot ceea ce o inspiră - e mângâierea acelor scrisori!

Poștaș poznaș ce ducea în Laponia, printre nămeți scrisorile cu dorințele prichindeilor! Poștalion napoleon! Vechi cât roțile ca nopțile nedormite ale lui Moș Crăciun!

Toate zăpezile, toate corvezile albului, toate se vor întoarce, toate, luate de inima ta, luate de inima mea, chemate de gura ta, chemate de gura mea, rugate de tâmpla ta, rugate de tâmpla mea.