sâmbătă, 11 iunie 2011

LUCIAN GRUIA: Horia Muntenuş - DINCOLO DE BRÂNCUŞI



Ion Diaconescu a scris o carte intitulată TREBUIA SĂ SE NASCĂ BRÂNCUŞI, în care trata tradiţiile populare româneşti din zona natală a sculptorului, fără să-l pomenească, voind astfel să demonstreze faptul că „titanul din Hobiţa” reprezintă un „genius locci”, o cristalizare magistrală a formelor expresive/semnificative a specificului tăranului român patriarhal.
Poetul Horia Muntenuş continuă investigaţia până în preistoria omenirii, dorind să arate că Brâncuşi sintetizează virtuţile poporului nostru încă de la formarea sa pe aceste meleaguri, unde a fost „vatra vechii Europe” (Maria Ghimbutas). El abordează creaţia brâncuşiană prin prisma filologului şi dacologului. Problemele ridicate sunt incitante, originale şi discutabile. Cu atât mai captivante.
Din start, cartea /1/ ne trezeşte interesul print-o serie de comentarii esenţiale despre Brâncuşi, selectate de autor din exegeţii de marcă, români şi străini. În al doilea rând, cartea ne frapează prin faptul că biografia prezentată nu se opreşte la moartea fizică a artistului ci merge până la 2007, adică la comemorarea a 50 de ani de la trecerea în eternitate a „părintelui sculpturii moderne”.
După cele două capitole menţionate, intrăm în substanţa propriu-zisă a cercetării. Horia Muntenuş este de părere că Brâncuşi reprezintă quintesenţa spirituală a neamului românesc, întruchipând Moşul Ideatic al naţiei. Mai mult decât atât, prin Brâncuşi coborâm, pe filiera specificului popular românesc, până la tradiţia indoeuropeană şi hiperboreeană a omenirii. În această interpretare, Brâncuşi îl reprezintă şi pe Marele Sacerdot, Oficiant la Misterului – Sculptorul Arhetipului.
În ceea ce priveşte numele lui Brâncuşi, Horia Muntenuş îl consideră, în cazul artistului, predestinat. El descoperă conotaţii foarte potrivite ale acestui cuvânt, pentru a-l caracteriza pe artistul nostru. Herodot vorbeşte despre un templu în care oficiau preoţii asceţi „branshizi”. Diogene Laertius – în Vieţile şi docrinele filosofilor - menţionează numele Brancos printre bătrânii eleni ziditori de temple. Rădăcinile acestui onomastic se găseşte la mai toate popoarele de limbă neolatină: Bransa, Branco, Bransassy, Brancaccio, Brâncu, Brancasi, Brâncu, Brâncoveni etc care înseamnă: laba de urs, mână şi la noi, mersul pe brânci/mersul în patru labe. Branchos – puterea mâinii – stă la originea numelui Brâncuşi. Brânca – cea a leului este pomenită de Cantemir în ISTORII, în spaniolă înseamnă labă de urs, în franceză, creangă. În esenţă brânca îl desemnează pe cel a cărui mână are puterile preoţeşti: de a vindeca, binecuvânta, oficia, proteja. Mama lui Brâncuşi, poate răscolită din inconştient, dorea ca fiul ei să devină preot. Nu a fost numai atât, pentru că Brâncuşi a devenit sacerdot cu mână de sculptor. Horia Muntenuş este de părere că Brâncuşi s-a apropiat de creştinism, de Tatăl ceresc, întrucât şi-a pierdut tatăl fizic încă din copilărie. În cheie creştină, Horia Muntenuş ne reaminteşte că Peştele reprezintă simbolul creştinătăţii, pescarul e predicatorul (Dumnezeu), peştele e cel convertit (omul). Iar Brâncuşi s-a născut în zodia peştilor. În cheie creştină, Maica Domnului simbolizează poarta prin care Iisus a pătruns din lumea divină în cea terestră, primind înfăţişare umană, iar apa Jiului reiterează botezul din apa Iordanului. Sigur că această aureolă creştină nu se referă la semnificaţia principală a sculpturii menţionate ci la atmosfera sacră în care a fost creată.
În legătură cu Pasărea măiastră, Horia Muntenuş extinde o interpretare a cercetătoarei Nina Stănculescu (IZVOARE ŞI CRISTALIZĂRI ÎN OPERA LUI BRÂNCUŞI), conform căreia: „Măiastra se va preschimba treptat în fuior, ovoidele din care pleacă Măiastra, în diferitele ei versiuni, sunt pietrele zăvoiului Bistriţei copilăriei lui Brâncuşi...” . Pentru exegetul nostru, furca, fuiorul pe care l-a văzut artistul, încă din copilărie, în mâinile mamei sale Maria, reprezintă instrumente pentru toarcerea timpul mitic.
Conform cercetărilor lui Horia Muntenuş, în sanscrită Măiastra se traduce ca Maia – iluzie adică iluzia trecerii/trecerea iluziei, iar Stra – trecere. La noi Maia este soaţa lui Maiu şi mai găsim în tradiţie, moşii de Mai, iar bunica o alintăm drept Maia.
Revenim astfel la tradiţia noastră patriarhală, de unde vom coborâ, urmând abordarea filologică şi dacologică, până la Tradiţia Primordială a omenirii.
Pe filiera numelui Brâncuşi, autorul descoperă că acesta ascunde şi alte conotaţii fascinante, care leagă creaţia sa de preistoria şi tradiţia noastră. Brad – este numele româesc al coniferului, Bratu – frate (în slavă), Brenthos – mâdru (în greceşte). În limba română brâncuţa şi brânduşa sunt plante, iar Branişte desemnează un loc domnesc, iar brână înseamnă brâu. În ENCICLOPEDIA BRITANICĂ autorul găseşte: brân – corbul nemuritor, Brân - erou de origine celtică, fondator al unui clan sacerdotal, Brânii - simboluri ale fertilităţii. Herodot menţionează pe satrii, singurul neam liber dintre traci, locuitori ai munţilor, fondatorii oracolului lui Dionysos. Dintre aceştia, bessi indeplineau sarcinile de profeţi de sanctuar – de aici derivă numele de Basarabi, Ţara Basarabilor – Ţara Bessilor.
Ajungem astfel la geografia sacră în care Bessi/basianii/Basarii desemnează Basarabia. Basarabă se compune din ban-sarabă (ban – cel ce vorbeşte, Bha – a lumina; Sarabha – care luminează, Sarab – căpetenie (Sur – Surya – Soare, Rab – Rege/Înţelept, Bos – Şef, Sarabos – conducător Universal.
În irlandeză Brân înseamnă Corb, de unde Brân /Vrân – Ţara Vrancei – Ţara Corbului. Vâlcea – Welch- Vlahia, Blac, balc- balcan,. Volk - preot şi lup.
Virgilius în GEORGICELE afirmă că sofistul Asclepiade din Tracia vorbea despre legendarul rege Boreas ca rege al sciţilor, întemeietor al boreazilor, regi şi preoţi ai hiperboreenilor. Hecateu din Abdera povesteşte legenda naşterii lui Apollo în insula Leuce ( Insula albă unde se afla primul Centru Suprem Hiperborean). În timpul marii migraţii hiperboreene spre sud şi spre Asia (India), după Vasile Lovinescu, acest Centru suprem a fost mutat în Insula Şerpilor din Marea Neagră.
Horia Muntenuş avansează ideea că parcurgerea Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu, pe lângă semnificaţia comemorării eroilor căzuţi în Primul Război Mondial în luptele pentru apărarea oraşului, reiterează marea migraţie hiperboreeană din primul sau al II-lea mileniu î.e.n. Ea mai reprezintă atât Drumul zeilor cât şi Drumul transhumanţei ţăranului mioritic.
Ansamblul devine: Templu Funerar, Templu al Meditaţiei, Templu al Cultului Stămoşilor, Templu al Timpului Istoric, Templu al Timpului Mitic, Templu al Timpului Simbolic, al lui Cronos, Templu al Creştino-păgânului Crăciun.
Sărbătoarea dacică a Crăciunului a devenit Seara de Crăciun creştin când se naşte salvatorul lumii şi acum Templu de la Târgu-Jiu devine Templu întru Cristos. Cele 12 scaune din jurul Mesei Tăcerii îi desemnează pe cei 12 Apostoli ori pe cei 12 Cavaleri ai Mesei Rotunde, ptecum şi pe cele 12 zile între 24 Decembrie – 6 Ianuarie, interval în care mormintele se deschid şi sufletele revin să-şi vadă locurile şi pe cei dragi.
Poarta sărutului – Poarta raiului – Poarta iubirii, simbolizează cununia cu moartea într-un legendar arhetip haiducesc, Nunta de Crăciun.
Regăsim conotaţiile „Arborelui vieţii” parcurgând traseul Masă – Coloană într-un ritual/procesiune de înmormântare, în care Coloana reprezintă bradul de înmormântare – nunta postumă. Coloana mai poate fi altă faţă a germenului vieţii, a seminţei şi Axul Polar al locului de sanctuar (pe malul Jiului), la intersecţia unor meridiane şi paralele sacre. În sanscită Ji înseamnă a câştiga/glorie, astfel încât râul Jiu semnifică a însufleţi, a da viaţă, a supravieţui.
Vasile Lovinescu (DACIA HIPERBOREANĂ, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1994) vorbeşte despre marea migratie hiperboreană care a constat din venirea acestui popor mitic din Nordul Europei şi dupa aşezarea sa pe cursul Dunării, contribuind la formarea popoarele indo-europene, o ramură împortantă, condusă de Rama (Rene Guénon) s-a deplasat în India (rasa ariană, creatoarea Vedelor). Altă ramură (în special celtică) s-a deplasat spre Vestul Europei ajungând în Marea Britanie.
Drumul zeilor a fost marcat cu megaliţi/pietre uriaşe (Stonehenge etc.) sau diguri de pământ (Valul lui Traian etc).
Horia Mntenuş este de părere că Brâncuşi avându-l profesor pe marele istoric Grigore Gheorghe Tocilescu (adept al lui Densuşianu, Haşdeu, Bolliac etc.), în perioada 1898-1902, aflase informaţii importante despre daci din lucrarea acestuia „Dacia înainte de Romani” (publicată în 1880). Pentru Horia Muntenuş, Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu reiterează traseul mitologic al migraţiei indo-europene. Motivul călătoriei întemeietoare, ca interpretare a Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu a fost începută de Constantin Noica, filosoful considera că este vorba de întemeierea unei localităţi de către o ceată de păstori. Sedus de interpretarea literară noiciană, Horia Muntenuş hiperbolizează povestea.
Pentru Horia Muntenuş: „Coloana e calea prin care Dumnezeu coboară la Om pentru a-l ridica la Sine.” De asemenea, Coloana îl reprezintă pe mitologicul Atlas cu picioarele depărtat şi braţele ridicate şi depărtate. De asemenea, autorul, îl include şi pe Regele (lumii) regilor ca element al Coanei. Regele regilor, constituie un Avatara, deci poate fi identificat şi cu Zalmoxis, Ler Împărat, Orfeu etc.
În concluzie, putem afirma că cercetarea lui Horia Muntenuş este unică în brâncuşiologie prin noutatea punctelor de vedere puse în discuţie. Demersul filologic, asupra conotaţiilor numelui Brancos, care sunt tot atâtea caracteristici ale specificului nostru, rămân valabile şi dacă sculptorul Constantin Brâncuşi nu ar fi existat. Dar iată că acest lucru s-a petrecut. Brâncuşiologii nu au discutat cartea incitantă scrisă de Horia Muntenuş. Cititorii vor găsi în paginile ei probleme cu adevărat fascinante, istorice, filologice, estetice, religioase. Intuiţiile autorului sunt cu adevărat ingenioase. Am inventariat doar o mică parte dintre ele.
Prefaţa cărţii, "Românitatea şi creştinătatea lui Constantin Brâncuşi (sculptorul şi ortodoxia)" este semnată de unul din cei mai importanţi brâncuşiologi români, Constantin Zărnescu.

Lucian Gruia


Note:

1. Horia Muntenuş - DINCOLO DE BRÂNCUŞI - ediţia a II-a revăzută şi adăugită (Ed. GEDO, Cluj-Napoca, 2008)