joi, 21 octombrie 2010

LA MOARTEA POETULUI VIRGIL BULAT


L-am cunoscut în primăvara anului 1988 cand prietenul meu Cristian Contras, pe atunci june poet, azi scriitor în deplină putere creatoare, ne-a invitat pe mine şi pe prietenul Daniel Hoblea, poetul iniţierilor, azi unicul guenonist al României, să îi facem o vizită lui Virgil Bulat, la sediul editurii Dacia unde era redactor. Ne-a văzut versurile, le-a comentat şi spera că va să vină o zi în care să ni le poată publica. La acea întâlnire, Bulat purta un costum cu o culoare închisă, cămaşă albă... privind prin lentilele unei perechi de ochelari, zâmbea des, gesticula atent, pronunţând cu grijă cuvintele. Fără a face paradă, fără a epata, ne copleşise cu erudiţia sa şi cu un farmec discret, ca un parfum străin, dintr-altă vreme. Fusese deţinut politic, făcuse şase ani şi două luni de puşcărie stalinistă.

În 1994 aveam să mergem împreună în Basarabia. Se născuse acolo, în comuna Rădeni, în Basarabia mediană, nu departe de Chişinău. Organizase împreună cu un alt mare dispărut, Traian Brad (directorul Bibliotecii Judeţene "Octavian Goga" din Cluj) o acţiune a editorilor din Transilvania, timp de 7 zile, la Chişinău. Cazaţi fiind pe malul Nistrului, la Vadul lui Vodă, aveam să purtăm lungi poveşti, seara, la un pahar de vin negru de Krikova.

În anul 2000, an de cruce a mileniilor, în ajunul Crăciunului îl colindam împreună cu violonistul Adrian Naidin şi cu alţi prieteni din grupul corului Conservatorului clujean. Îi făcusem o surpriză fantastică. Plin de elan (aşa cum a fost mereu) se bucura ca un copil. Doamna Sorina ne-a poftit la masă servindu-ne bunătăţuri peste bunătăţuri, brânzeturi şi icre negre şi roşii, cârnaţi de casă şi friptură, salate şi prăjituri nenumărate şi felurite. Am colindat şi am cântat împreună mult. Ne-a vorbit şi l-am ascultat.

Mai târziu s-a raliat grupului revistei AISBERG, fiind un susţinător al gândirii transmoderne. Face parte dintre pionierii acestui concept şi, în paradigma transmodernă, îşi are locul său pe care l-a subliniat în cărţile sale Ioan Popescu Brădiceni. Ne-am văzut deseori la el acasă, doi transmodernişti entuziaşti.

Nu era un om singuratic. Nu a fost un om solitar. Deşi cred că solitudinea îi era însoţitoare, ca o umbră a anilor de temniţă. A avut şi a manifestat o intelectualitate rafinată, elegantă. A fost un prieten bun şi sincer. Atât de multe am învăţat de la Virgil Bulat. DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ!
"CHIAR CERNUT DE TRECERE ÎN FĂRÂME DE LUT
CE ALTĂ ELIBERARE MAI MARE DEPLINĂ LUMINĂ
DECÂT SĂ TE ŞTII SEMN ADÂNC/ TÂLC ÎNALT
CONTOPIT ÎN SINELE CELUILALT?
MERINDE
PE LUNGUL DRUM
CÂT VEŞNICIA CUPRINDE"
(Virgil Bulat - "Merinde")