luni, 30 august 2010

ASOCIAŢIA PROFESIONIŞTILOR DIN PRESĂ CLUJ - Comunicat catre presă - Marş de protest

Ieşim în stradă!

Vom ieşi miercuri, 1 septembrie, în stradă pentru a protesta faţă de un sistem incompetent şi represiv de taxare.

Nu ne opunem impozitării ci modului în care ea se face, pe care îl cosiderăm, acest caz, îndreptat împotriva plătitorului cinstit de taxe, pus în situaţia umilitoare de a acţiona aşa cum îi dictează un regim discreţionar şi incompetent.

Până când nu se vor crea condiţiile civilizate pentru depunerea declaraţiilor, jurnaliştii clujeni membrii APPC şi susţinătorii acestei acţiuni - scriitori, artisti plastici, actori, muzicieni - refuză să fie bătaia de joc a Executivului.

Imaginaţi-vi-l pe Brâncuşi după ce a făcut Coloana Infinitului, stând la coadă la AJOFM din Târgu Jiu, Casa Judeţeană de Pensii şi alte instituţii pentru a declara venitul obţinut din crearea unei capodopere.

Pe această cale dorim să se ia act de refuzul nostru de a plăti aceste taxe până când nu se va prezenta o variantă decentă şi simplă.

Guvernanţii greşesc atunci când caută marii evazionişti în rândul jurnaliştilor, al scriitorilor, muzicienilor, artiştilor plastici. Toţi aceştia, dar şi alte categrii de creatori, nu fac parte din categoriile profesionale suspectate de evazionism.

În acest scop, Asociaţia Profesioniştilor din Presă – Cluj, va organiza un marş de protest miercuri, 1 septembrie, la ora 12. Pornirea se face din faţa Teatrului Naţional. Traseul este următorul Teatrul Naţional – Bulevardul Eroilor – Piaţa Unirii – Bulevardul Eroilor (întors) – Prefectură.

Vă aşteptăm în număr cât mai mare.

Conducerea APPC

30 august 2010, preşedinte, Adrian Mihail POPA

miercuri, 25 august 2010

UN SCRIITOR LĂSAT PE DRUMURI, VIRGIL DIACONU, LA DOUĂZECI DE ANI DE LA REVOLUŢIE

Arşi de vii, mor copiii în maternităţi şi poeţii sunt izgoniţi din Cetate!

Scriitorul Alexandru Petria ne semnalează articolul apărut pe blogul poetului Liviu Ioan Stoiciu:

”Aflu că la Piteşti s-a pus la cale o nouă porcărie a incompetentului guvern Boc-Băsescu, autorităţile locale sunt atât de sărmane cu duhul, încât nu mai pot asigura un salariu simbolic de bugetar pentru un cunoscut scriitor (salariu simbolic, ştiţi, care se taie cu 25 la sută lunar). Alarma, spre lauda ei, a dat-o Filiala USR din Piteşti (preşedinte, N. Oprea). A apărut un caz Virgil Diaconu (poet şi eseist performant, redactor-şef al revistei pe care el a fondat-o, Cafeneaua literară, azi impusă în peisajul presei literare), el e cel vizat să fie lăsat pe drumuri. Vă redau comunicatul Filialei Piteşti USR, să înţelegeţi exact care e situaţia:

Se ştie că în aceste zile Ordonanţa de Urgenţă nr.63/2010 se aplică în toată ţara în litera ei. Aproape o sută de mii de salariaţi sunt trimişi în stradă. De efectele acesteia nu scapă nici cultura şi literatura.
Luni, 16 august 2010, poetul Virgil Diaconu a fost înştiinţat oficial că va fi concediat din postul de redactor al Centrului Cultural Piteşti, fiind trimis în stradă fără plăţi compensatorii (desfiinţate de ordonanţa de mai sus) şi fără posibilităţi de contestaţie.
Asta cu doi-trei ani înainte de pensionare.
Virgil Diaconu este membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Piteşti, este directorul revistei “Cafeneaua Literară” şi figurează în Dicţionarul general al literaturii române editat de Academia Română şi în Dicţionarul biografic al literaturii române, coordonat de Aurel Sasu. Este autorul a nouă cărţi de poezie şi a două volume de eseuri, apariţii editoriale premiate de Filiala Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România şi de alte organizaţii culturale. Este prezent în diverse antologii , iar Consiliul Judeţean Argeş i-a acordat în anul 2007 titlul de Fiu al Argeşului.
Comitetul de conducere al Filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu lăsarea pe drumuri a unui membru al său la vârsta de 62 de ani, cu atât mai mult cu cât şi aşa salariul era unul jenant de mic, sub al unei femei de serviciu.
Comitetul Director al Filialei Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România”

Continuarea aici http://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/08/un-scriitor-incomod-la-pites...

sâmbătă, 21 august 2010

Ion POPESCU-BRĂDICENI „Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuşi”, un film de Horia Muntenus

TIMPUL GORJ, Numărul 18 (528), săptămâna 4 iunie 2010 - 10 iunie, 2010

Ion Popescu-Br
ădiceni

"Un arbore la mijloc de lumi, arborele cosmic cu vârful în cer şi rădăcinile în pământ, adică în sacru şi în profan. Bradul ce se pune la capul mortului de tânăr. Aşa vedea Ernest Bernea: Moartea şi înmormântarea în Gorjul de nord. Constantin Brâncuşi este cu mult mai ancorat în realitatea etnografică a românităţii, şi acest aspect esenţial şi-l propune excelentul film al domnului Horia Muntenuş. E de altfel primul film care se face întru (semnul prepoziţiei e noician) relevarea surselor (resurselor) tradiţionale ale sculpturii brâncuşiene şi mai exact întru arătarea acestor aspecte con-centrate pe tematica tripticului monumental de la Târgu Jiu - unul ontologic, în primul rând: Tăcerea, Sărutul, Infinitul (Înţelepciunea, nunta, reintegrarea în cosmos).
Autorul - un prodigios comentator al brâncuşianismului ca tutelar al întregii arte moderne - insistă pe ritm, pe ritmul vertical (paradigmaticul înălţării şi al iniţierii), pe pulsul imanent şi evident al celor trei capodopere de la Târgu jiu.
Ştim că Brâncuşi însuşi consideră Coloana ca fiind expresia respiraţiilor dinspre materie spre spirit. În acest sens, autorul pune în relief forme sacrosancte, ale etnotradiţiei metafizice, geometrizate conform portului gorjenesc sau/şi maramureşean... Se văd în film: cămăşi, vase de lut, ii, opreje etc. Un critic american afirmase, prin anii ’60, că modelul Coloanei Infinitului l-ar fi luat Brâncuşi de pe un desen al unei perdele de la fereastra unei burgheze americane.

Acest critic american, după două decenii (e vorba de Sydney Geist) avea să-şi reconsidere poziţia şi să afirme că modelul plastic brâncuşian descinde, în pofida oricăror evidenţe hermeneutice (sau non-evident), din buna şi sănătoasa tradiţie (a se citi clasicitate folclorică) românească.
Filmul lui Horia Muntenuş debutează (latinii zic ex abrupte) prin a sublinia dedicaţia pe care a făcut-o Constantin Brâncuşi: Marii jertfe din primul război mondial: acea îndreptată către floarea junimii româneşti, martirizată, în bătăliile de pe Jiu, de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz.
De ce-a sponsorizat Statul Rom
ân, la insistenţele doamnei Aretia Tătărescu un asemenea complex arhitectural proxemic? Pentru că femeile gorjene îşi celebrau fiii, soţii şi părinţii. Ele aveau grijă enormă a-i circumscrie pe aceşti dispăruţi, în areograful strămoşilor. Şi, cum se accede cu greu în această ilustră galerie, demersurile marii doamne a României - al cărei soţ chiar a fost un prim-ministru de toată isprava - au fost cu atât mai augmentate.

Am contemplat filmul dinlăuntrul lui. Am avut impresia - deloc stranie, că Masa valsează. Horia Muntenuş a şi vrut să prindă, în miezul resurecţiei ei, mişcarea internă, independentă, autonomă valoric.

Ce-i Poarta în ultimă instanţă? Un sacrificiu al haiducilor jieni, al vladimireştilor. Iar, pe sub ea, tânărul se nunteşte cu moartea. Avem acea identitate dintre actul nupţial şi cel funerar: o nuntă simbolică şi purificatoare."


luni, 16 august 2010

CONSTANTIN BRÂNCUŞI – COLOANA VERTEBRALĂ A POPORULUI ROMÂN


articol publicat de "Obiectiv gorjean", 17 martie 2010 şi în "Anuarul APPC/2009"

Prin pădurile noastre de stejar alergau odinioară zimbri. Cerbii şi ciutele răsăreau privirii - vremuri în care slugile nu împânziseră încă pământul, când omul mai era încă liber şi demn. Coloana vertebrală nu ştia a se încovoi. Se ţinea încă dreaptă şi pupincurismul nu îşi proiectase cariera. Ciorile parcă erau mai puţine, săracului îi trăgeau boii, nevasta îl iubea şi în biserică nu apuca să îi curgă mucii.

Era ţara în care se năştea Brâncuşi. Dacă venea primăvara, venea Duminica.

Pe atunci clăile de fân erau mai înalte, urechile mai puţin clăpăuge, rândurile de coasă mai dese, ţâţele boreselor mai lăptoase. Viermii nu cucereau încă lumea, obrazul oamenilor nu era cât şipcile cizmei. Pe vremea aceea mai găseai încă Nordul şi mai erau încă fete de măritat.

Aşa că, într-un sat pastoral, aşezat în Subcarpaţii Getici, la Hobiţa, pe 19 februarie 1876, când oile începeau a făta şi se zărea capătul iernii, se năştea Constantin Brâncuşi. Se va sfârşi în miezul Europei, într-un oraş vulcanic, mozaicat şi gălăgios, pestriţ şi declamativ, poliglot şi cosmopolit, Paris, pe 16 martie 1957.

Dar acest om va revoluţiona Arta. Deşi blând, i se va auzi tunetul vocii de sculptor. Lemnul va cânta, piatra va plânge, oţelul va aduce surâsul.

Gorjanul acesta nu e înalt, are ochii adânciţi în lucruri, în timp. Îi va răspunde unei ziariste că şlefuieşte sculptura cu privirea aceasta a sa. Dar el nu şlefuieşte doar materia ci şi sufletul prietenilor, fluierele picioarelor doamnelor, clavicula acestei tinere buimăcite. Priviţi: el dă luciu sculpturilor sale, conferă graţie spirituală balerinelor care îi vizitează atelierul, polisează migdalarea acestei doamne din Orient. Ah! Dar cum exclamă gazetele! Dar cum scriu cronicarii! Americanii exultă. L-au primit pe Brâncuşi.

Încă e tânăr, abia sosit la Paris. Prinţesele noastre îl prezintă elitei franceze. Anna Brâncoveanu de Noailles, Martha Bibescu, Elena Văcărescu. În spatele lor se află Regina Elisabeta - Carmen Sylva, aceeaşi protectoare a artelor care-l sprijinise cândva pe tânărul Eminescu. Aceste patru doamne au cucerit Europa. Anna Brâncoveanu are deschis cel mai de seamă Salon literar al Parisului. Aici vin diplomaţi, doctori, prinţi şi cei mai importanţi artişti. Martha Bibescu e deja intrată în Mistere, are spâncenele subţiri, gâtul de lebădă, poartă mănuşi albe sau roşii dar lungi, pe tot antebraţul. Elena Văcărescu e trupeşă, are o tinereţe robustă şi irezistibilă.

El este în cercul lor. Este invitat la masă. El aduce buchete de flori. Prinţesele îl încurajează, îl sprijină, îl alintă. Ele îl prezintă Otiliei Cozmuţa şi Mariei Bengescu, apropiatele celebrului Rodin.

Este mare Rodin – el însuşi monumental. Brâncuşi îi sărută mâna Otiliei. Idem doamnei Bengescu. Au mâini catifelate, aristocrate. I se comunică: Regina îl roagă să o asculte, îl roagă să se încredinţeze voinţei doamnelor şi să îl viziteze pe Rodin, va fi însoţit de doamnele Cozmuţa şi Bengescu, ele il vor înştiinţa pe Rodin de recomandarea regală.

Ceşcuţele de porţelan scump cântă la atingerea farfurioarelor, cafeaua e neagră ca pielea femeilor de la Ecuator. Brâncuşi amestecă zahărul în cafea cu o linguriţă de aur.

Da. Va fi elevul marelui Rodin. Se gândeşte cât de mult are de învăţat. I se pare că Rodin este o instituţie, o universitate.

Mâine dimineaţă, la ora 10, va pleca însoţit de cele două doamne, cu recomandarea Reginei.

Rodin îl aşteaptă, ascultă pe doamne. Ascultă pe tânăr. Îl va primi pe tânăr ucenic în atelierul său. Pe zi ce trece, însă, Brâncuşi devine mai trist, mai abătut. Nici ploaia nu e mai tristă decât el. Cafeaua e proastă. Apa e sleită. Nu ăsta e drumul. Nu asta e viziunea sa despre Artă. În plus, Rodin e tare confuz, uneori e isteric, alteori e ca o nevastă cicălitoare. Se suceşte, comandă, dă ordine. Ucenicii sunt ca nişte slugi. O! Dar câtă fericire pe ei. Maestrul are o durere de cap şi sufletul lor plânge. Ucenicii sculptează, maestrul semnează.

Ajunge! Tirania rodiniană îl determină pe Brâncuşi să privească în urmă. În Ţara sa Bâncuşi văzuse arta cioplitorilor lemnului. Geometria formelor. Revede volumele. Chipurile cioplitorilor. Felul în care transpiră, felul în care privesc. Ei privesc adânc în materie. Cu linişte, calm. Seninătatea lor e ca un ritual al sculpturii. Rodin se agită, ţipă.

Brâncuşi îşi ridică privirea şi priveşte înspre Răsărit. Acolo e măiestria lui, în apele ţării sale. Dacă îşi va lua un peşte maestru, fie un păstrăv, cu adevărat va ajunge la învăţătură.

În sufletul său se iveşte un Strămoş - Bâncuşi înaintează cu hotărâre spre camera maestrului, îl salută, îl elogiază şi îi spune: „Trudesc aici de două luni şi nu am învăţat nimic. Eşti mare dar în umbra marilor arbori nu poate creşte nimic!”. Şi pleacă.

În Coloana fără Sfârşit este cuprinsă şi această atitudine. Această hotărâre a spiritului. De aceea i s-a dat omului Coloană vertebrală: să îşi ţină spatele drept şi fruntea în puterea cerului. Coloana fără de sfârşit e Coloana vertebrală a poporului român, Axul Polar al demnităţii sale.

Pe 16 martie îl comemorăm pe Brâncuşi. Stâlpul funerar dedicat jertfei şi demnităţii eroilor din întâiul Război Mondial e menit să ne amintească de Coloana vertebrală a poporului român. Ruşine celor ce şi-o pierd, elogiu celor care o păstrează!

duminică, 15 august 2010

”UN ARBORE LA MIJLOC DE LUMI: CONSTANTIN BRÂNCUŞI”

film documentar artistic de 33 de minute, 2009

trailer: 

Premiul I pentru cel mai bun multiplicator de informaţie culturală europeană din Transilvania de Nord, Cluj-Napoca, 2010

Producător şi regizor Horia Muntenus

Imaginea: Horia Muntenus, Alin Suotean, Dan Drăguşin
Montajul: Gabriela Cristea, Sorin Bogdan Bocica
Editor: Horia Muntenus
Narator: Vasile Tomoiagă
Aforismele lui Constantin Brâncuşi în rostirea lui Nucu Pandrea
În rolul lui Constantin Brâncuşi: Nucu Pandrea
În rolul tânărului jian: George Drăghescu (actor la Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu", Târgu Jiu)
Copilul Florin Marian
Cu participarea Ansamblului "DOINA" al Palatului Copiilor din Cluj-Napoca, direcţia coregrafică Ioan Motoc şi Camelia Motoc
Asistenţa tehnică în platou: inginerii Aurel Marian şi Traian Abrudan.

Coloana sonoră:
Nucu Pandrea - frunză - "Zicala oii"; "Doina plugului";
Constantin Istici - nai şi caval, acompaniat de Ansamblul Someşul Napoca - "Doina Oltenească"; "Doină gorjeană";
George Drăghescu - fluier - "Jiană";
Sergiu Cebotari - fluier - "Ciuleandra";
Gheorghe Moţoi (vocal), Florea Băsaru (scripcă), Petrică Manole (ţambal) - "Cântecul Miresei", înregistrare "Electrecord", Bucureşti, 1952;
Ilie Iancovici - Chemări;

Ciprian Porumbescu - "Zâna Dunării", "Nocturna Bertha, pentru pian", "Hora detrunchiaţilor" - în interpretarea compozitorului Cristea Zalu, înregistrare "Electrecord" Bucureşti;

George Enescu - "Rapsodia Română nr. 2 în Re Major, OP 11" - în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio, dirijor Horia Andreescu; înregistrare "Olympia" Londra şi "Electrecord" Bucureşti;
- "Baladă pentru vioară şi orchestră" - Orchestra Naţională Radio, solistă vioară Cristina Anghelescu, dirijor Horia Andreescu; înregistrare "Olympia" Londra şi "Electrecord" Bucureşti.

Sponsori:
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TÂRGU JIU, domnul Primar Florin Cârciumaru;
PUBLICAŢIA OBIECTIV GORJEAN, director Dr. Sorin Călugăriţa;
EBW PHARMA, director Dr. Fior Dafin Mureşeanu;
GREEN INVESTMENT & DEVELOPMENT, director Ing. Ştefan Mureşan;
CABANA LEGHIA, judeţul Cluj, director Nina Petruţa;
AGENŢIA DE ÎNTREŢINERE ŞI SERVICII ENERGETICE ŞI ELECTRICE CLUJ, director Ing. Gavril Goia;
Luminiţa Rusu; Norin Păuşan; Prof. Dr. Cornel Ţăranu; Ing, Ştefan Odobleja Jr; Lavinia Neţoiu.

Filmările au avut loc în intervalul octombrie 2008 – iunie 2009 la Hobiţa, Târgu Jiu, Tismana, Peştera Polovragi, Peştera Muierii, Bucureşti, Cluj-Napoca, Huedin; operaţiunile legate de post-procesare, înregistrările de studio, montajul şi editarea au avut loc la Cluj-Napoca.

Român prin geneză, francez prin adopţie, american prin strălucirea afirmării sale plenar universale, Constantin Brâncuşi a “ctitorit” cu Vechiul său Noua Artă a Secolului XX.

Filmul evidenţiază simbolistica brâncuşiană şi sursele sculpturale tradiţionale cuprinse în opera Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu.
Filmările sunt menite să releve funcţiunea riualică a unui arhetip care pulsează în sculptor. Ansamblul monumental jian, dedicat eroilor căzuţi în primul război mondial, este văzut ca o resurecţie a fondului ancestral. Brâncuşi vine în avangarda europeană să reinstituie Tradiţia, aducând cu sine spiritul sculpturii neolitice, caracterizată de spiritualizarea materiei, într-o viziune cosmică.
Primul film cu o astfel de temă este un documentar artistic destinat noii generaţii, în mod special, şi publicului (român) european, în general - în redescoperirea universului mitic şi tradiţional, arhaicului şi cosmicului.

Filmul a fost prezentat deja, de către autor, în intervalul octombrie-decembrie 2009, ca vizionare gratuită, în Sala Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanu” la Râmnicu Vâlcea, în Sala Dietei din Cetatea Făgăraşului, La Casa de Cultură “Ionel Floaşiu” din Câmpia Turzii, la Casa de Cultură a oraşului Ocna Mureş, la Liceul “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş şi, în martie 2010, la Casa Matei – Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi la Sala Senatului Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar în luna aprilie la Casa de Cultură din oraşul Luduş. Pe 19 mai a fost prezentat in cadrul Zilelor Orasului la Teatrul Dramatic "Elvira Godeanu" din Târgu Jiu. De asemenea, la invitaţia Clubului Rotary, filmul a fost prezentat la Dej, pe 22 iulie 2010. A fost selectat la Festivalul Eco-etno-folk de la Slătioara, 2010. A fost prezentat de către autor pe 27 octombrie 2010 la liceele: Grup Scolar Constantin Brancusi Craiova, liceul CFR şi COLEGIUL NATIONAL ECONOMIC GHEORGHE CHITU precum şi la Clubul Arhitecţilor din Craiova. Pe data de 29 octombrie 2010 a fost vizionat de către studenţii Universităţii Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu.
La Brașov a fost prezentat studenților Academiei Forțelor Aeriene pe data 23 octombrie 2011/
Pe 16 februarie 2012, filmul a fost vizionat în Sala ”Ion Heliade Rădulescu” a Academiei Române,  cu ocazia ședinței solemne de omagiere a sculptorului Constantin Brâncuși.
Presa a consemnat evenimentele, filmul fiind remarcat ca o realizare de excepţie iar autorul a fost invitat în diferite studiouri locale de radio şi televiziune.
O mostră de apreciere pozitivă a activităţii sale în cadrul acestui proiect o reprezintă un fragment din postarea pe blogul personal al studentului ieşean, George Pleşu (http://www.georgeplesu.com/12-03-10-ce-putem-face.html): “o comisie trimisă să analizeze la Paris operele din atelier se întoarce şi-i comunică lui Dej: "Operele lui Brâncuşi sunt nişte opere pe care le-ar putea face orice ţăran neinstruit." Până şi dorinţa de a fi îngropat în ţară, la Hobiţa, lângă mormântul mamei i-a fost refuzată. Scârbit, Brancuşi renunţă la cetăţenia română pentru a putea dona statului francez (care nu l-a rasplatit cu nicio distincţie sau comandă de a realiza vreo lucrare publică pe timpul vieţii) piesele din atelier. Episodul respectiv, despre care mărturisesc că nu aveam habar, a fost relatat astăzi în Sala Senatului UAIC de Horia Muntenus, care în deschiderea proiecţiei filmului său documentar “Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brâncuşi" a vorbit calm, cursiv, dar ţinându-ne cu sufletul la gură, timp de 40 de minute, despre cel care-a fost considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului trecut. Şi care, după ce a realizat între anii '37-38 pro bono tripticul de la Târgu Jiu (Coloana fără sfârşit, Poarta sărutului şi Masa tăcerii), pe scara trenului spre Paris, pe care-l plătise împrumutând 2000 de lei de la un prieten, spune (anticipând parcă ruşinea comunistă) urmatoarele cuvinte: "Nici măcar nu ştiţi ce vă las eu aici...".

O altă relatare aparţine jurnalistei Cristina GÂNJ, în cotidianul "Zi de zi", Târgu Mureş, 11 decembrie 2009: “Tinerii, publicul ideal pentru vizionarea documentarului, au avut la dispoziţie pe regizorul Horia Muntenuş pentru evoca perioada brâncuşiană, ineditele şi neuitatele creaţii, descrierea sferei ca extensie a punctului, a infinitului, trecerea de la starea de om la starea spirituală şi nu în ultimul rând importanţa propriilor noastre valori”

Autorul, Horia Muntenus, jurnalist independent, membru al Asociaţiei Profesioniştilor din Presă Cluj, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este cunoscut ca un important brâncuşiolog, fiind discipol al lui Barbu Brezianu, Ion Pogorilovschi, Constantin Zărnescu şi Dumitru Daba, cartea sa DINCOLO DE BRÂNCUŞI având până acum două ediţii (2004 şi 2008), un nou titlu fiind în pregătire.

LINKURI UTILE:
http://www.acad.ro/com2012/pag_com12_0216.htm

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/106488-Acad-Razvan-Theodorescu-Relatia-AcademieBrancusi-a-fost-foarte-marcata-de-politic.html

http://www.trilulilu.ro/horiamuntenus/c91221c2d123d1?video_google_com

http://www.trilulilu.ro/horiamuntenus/67da0d4cb08411

http://www.trilulilu.ro/horiamuntenus/2a3ef79e143070
http://www.trilulilu.ro/horiamuntenus/597f27524e15e1

http://www.trilulilu.ro/horiamuntenus/d518afdd152a43
http://www.youtube.com/watch?v=gDOKTysedaA

http://www.youtube.com/watch?v=9brmBF2v1FE&feature=related

http://www.rtvonline.ro/6563/documentar-%e2%80%9econstantin-brancusi%e2%80%9d.html

http://www.monitorulcj.ro/cms/site/m_cj/news/58076-brancusi-in-viziune-ardeleana

http://www.gorjeanul.ro/pulsul-zilei/film-documentar-despre-brancusi-prezentat-la-targu-jiu

http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/codul-lui-brancusi-180899.html

http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/Main/N1003101525

http://www.ziuadecj.ro/eveniment/eveniment-45-de-proiecte-inscrise-la-gala-multiplicatorilor--5340.html

http://www.timpulgj.ro/arhiva/528/cultura.htm
http://www.pandurul.ro/Comunitate/2010-05-

21/Un+regizor+ardelean+a+facut+un+film+despre+Brancusi



















vineri, 13 august 2010

Plouă




Plouă dintre buzele ei - apa gurii ei cade strop cu strop de ploaie
Peste petale - iar te intinzi între tine
şi ea ca o întrebare
Sinele meu o ia la vale încet şi apoi cu mult mai încet

Până când ajunge la ea şi apoi la tine să guste din rouă
Să gliseze pe muchiile jocului să îngenuncheze
Să cânte la ocarină. Să cânte confuziile timpului şi această

Confuzie mai abitir (mai ales) în care tu eşti ea
În care ploaia vă cerne pe amândouă.

joi, 12 august 2010

Ordinul Republicii Moldova pentru membrii Grupului Ilaşcu














Petru Godiac - comunicat de presă:

"Ca stat agresor, Federaţia Rusă nu deţine nici un drept să facă declaraţii cu privire la Republica Moldova"


"Am aflat, consternat, despre felul în care a reacţionat Ministerul afacerilor externe al Federaţiei Ruse referitor la iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova de-a ne decora cu Ordinul Republicii pe cei care am constituit aşa zisul Grup „Ilaşcu”. Vreau să afirm că subscriu la cele declarate de camarazii mei de suferinţă Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov-Popa şi Ştefan Urâtu în cadrul conferinţei de presă de la Chişinău.

Totodată, vreau să precizez pentru factorii de decizie ruşi, dezamăgiţi de decretul preşedinţiei de la Chişinău, ne-au catalogat drept „terorişti”, ceea ce reflectă că logica bolnavă imperială velicorusă nu s-a modificat nici până în prezent.

Trebuie amintit faptul că Federaţia Rusă este considerată agresoare în procesul e la CEDO şi că stăpâneşte prin emisarii săi o parte din teritoriul Republicii Moldova. Federaţia Rusă nu deţine nici un drept să-şi facă publică poziţia în contextul în care dispune de trupe militare pe teritoriul Republicii Moldova, nu respectă prevederile asumate OSCE de la Istanbul şi atentează în continuare asupra suveranităţii şi independenţei statului moldovenesc. Menţinând şi asistându-l financiar, economic, militar şi logistic regimul separatist de la Tiraspol, încă o dată se demonstrează că Federaţia Rusă nu şi-a schimbat mentalitate şi politica de stat agresor, caracteristică din perioada sovietică.

Deasemenea, nu poate fi trecută cu vederea poziţia fariseică a unor politicieni moldoveni, ca în cazul liderului Partidului Democrat din Republica Moldova Marian Lupu, care ne-a etichetat ca fiind „criminali de război”. Este regretabilă poziţia unor astfel de politicieni moldoveni, care imită voci străine doar ca să fie luaţi în braţe de vechea metropolă. Mentalitatea regimului separatist se reflectă nu doar în declaraţia diplomaţiei ruse, ci şi în poziţia unor politicieni de la Chişinău, care vor să intre insistent în graţiile Moscovei. Mai ales din perspectiva apropiatei electorale, iar acest lucru relevă cât de vulnerabilă este elita politică de la Chişinău. Poziţia diplomaţiei ruse, cât şi afirmaţiile politicianului moldovean Marian Lupu, vizavi de iniţiativa de decorare a grupului nostru evidenţiază clar faptul că Moscova dar şi unii politicieni de la Chişinău încurajează tendinţele secesioniste ale regimului separatist de la Tiraspol.

În nume personal, vreau să îi mulţumesc preşedintelui Republicii Moldova, domnului Mihai Ghimpu, care ne-a decorat grupul de luptători, cunoscut opiniei publice ca „Grupul Ilaşcu”, deţinut şi condamnat ilegal de către regimul separatist de la Tiraspol."

PETRU GODIAC

sâmbătă, 7 august 2010

POETUL RASHED ELIAS DAOUD


www.drdaoud.com

Zilele trecute, m-am reîntâlnit cu un prieten vechi, şi îi aduc aici un elogiu: Dr. RASHED ELIAS DAOUD, poet şi terapeut, născut între cedrii Libanului, o mare personalitate a literaturii arabe şi române şi o la fel de mare personalitate a medicinii pe care o practică la Londra şi la Beirut.

În corespondenţa pe care a purtat-o cu filosoful Constantin Noica, acesta îi scria:

"Dragă Domnule Daoud,

am citit cu deosebit interes volumul d-tale de versuri, în care am găsit originalitate, inteligenţă, lirism de bună calitate şi măreţie a limbii. Sunt sigur ca în engleză şi mai ales în arabă, poemele d-tale vor suna la fel de bine, căci tema şi factura sunt universale.

Te felicit din toata inima şi sunt bucuros pentru ţara mea că un tânăr cărturar de calitatea d-tale îi acordă interesul. (...) Cu toată prietenia, al d-tale, Constantin Noica"


Mi-a dăruit cărţile sale de poezie pe care a scris-o în limba română, de-a lungul timpului, o limbă în care simte şi în care crede, o limbă pe care nu o consideră moartă. Opera sa ştiinţifică a publicat-o la Londra. Absolvent al Facultaţii de Medicină de la Cluj, este un specialist al medicinii tradiţionale şi alternative. Dinaintea autografului aşezat pe una dintre cărţile sale, "Gând de mulţumire", mi-a scris:
"pentru Horia, cu mulţumire că ne-am reîntâlnit după 20 de ani, aici, la Cluj, şi am devenit împreună două oglinzi paralele, să reflectăm lumina până la infinit".

Pe o altă carte a sa, "Escale pe Golgota", mi-a aşezat această dedicaţie:
"Pentru Horia Muntenus: aici avem, împreună, o escală pe Golgota, până suferinţa noastră devine un gând cu aripi de lumină. Cu mare prietenie, Rashed"

Îi postez aici, pe blogul meu, mulţumindu-i, două poezii:

COSMICĂ

Vezi, stelele dispar, se duc
îngrămădindu-se năuc
în hăuri negre, fără fund,
cătându-şi moartea în străfund

În urmă, sorii îi ajung
şi clopotele bat prelung
se frâng în cer hotărnicii
la margine de galaxii.

Stihii se zbat în univers
de necuprins în slabul vers, -
civilizaţii vechi dispar
în cataclismul planetar.

În beznă a căzut o cheie
din poarta căilor lactee,
pleiadele la drum s-aştern
spre minus-infinit etern.

Şi urlă durerosul puls
întreg eşafodajul smuls
din forţa marilor tării
zăgăzuite-n pirostrii.

Săgeata Timpului şi-a frânt
nestăvilitul ei avânt
şi-n spaţii, curbe s-au destins
strivind pe marele învins.

Explozii uriaşe cresc
în crugul 'naltului ceresc,
concretul cată să-şi surprindă
sălbatic, chipul în oglindă.

Nebune, astrele în spasm
se zbat în marele marasm
şi totul caută scăpare
în elementele primare.

Şuvoaie-n foc scânteietor
îşi cată stingerile lor,
luminile de iad converg
spre locul unde merg.

Din rostul tainicelor legi
nu ai nimic ce să alegi
şi ce-a fost sus, acum e jos,
întregul este de prisos.

Puteri ce au ţinut, zorind
atâtea galaxii, rotind,
dispar sleite în neant
în nevăzutul sufocant.

Ascunsul tot, din nevăzut
revine viu şi cunoscut;
himere de coşmar devin
blestemul lumilor ce vin.


COROLA RUBINIE

Sunt libanez,
cum tu eşti român,
prietenul meu de azi
şi din anii toţi
care ne vor mai albi tâmplele.
Am ştiut unde să te caut,
românule,
atunci când neomenia
m-a alungat,
desculţ şi flămând,
dintre cedrii mei.
Mi-ai dat zâmbind
umbra stejarului,
pe care ai împarţit-o
frăţeşte cu mine.
M-ai învaţat limba ta
în care cântă clopote şi ciocârlii.
Mi-ai dat din blidul uimitoarei tale omenii.
M-ai luat de mână,
dându-mi abecedarul meşteşugului
pe care l-am visat
când încă
alunecam chicotind
pe derdeluşul dunelor fierbinţi.
Din două cămăşi
una mi-ai dat-o
acoperindu-mi goliciunea.
Şi adăpost trainic mi-ai dat,
românule,
nepreţuitul meu prieten.
Eu nu-ţi pot da,
deocamdată,
nimic.
Negreşit însă
un cedru va înflori
numai şi numai pentru tine.
Şi când mă voi întoarce acasă
îţi voi trimite,
fratele meu român,
cupa rubinie,
neîntinată,
a florii de cedru libanez milenar.

Ba nu! - Rashed Elias Daoud, ne-ai dăruit atat de multe! Fii binecuvantat!

Eduard Ovidiu Ohanesian: Cine taie frunze verzi la EXPO 2010 Shanghai?




Subsecretarul de stat Naghi Ferdinand – de la contrabandă la diplomaţie
articol de
Eduard Ovidiu Ohanesian

Scandalul brandului de ţară copiat de pe net, frunzuliţa verde pentru care s-a plătit o sumă colosală, a încins spiritele în politica locală. Deşi frauda este evidentă, se întrevăd puţine şanse de pedepsire a vinovaţilor. Atât timp cât clientela puterii şi-a înfipt reprezentanţii în ministerul de resort, dar şi în Ministerul Afacerilor Externe, reprezentarea României rămâne o chestiune de fami(g)lie. Biografia celui care a organizat EXPO 2010 Shanghai din partea MAE, ridică tot atâtea semne de întrebare ca şi frunzuliţa Elenei Udrea. Cine este personajul? Este fiul unui mare nomenclaturist comunist, nu are studii de drept, juridice sau în diplomaţie şi totuşi reprezintă România ca organizator de târguri internaţionale. Este vorba despre subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe Ferdinand Naghi. Presa locală şi centrală a semnalat de-a lungul timpului numeroase “nereguli” la adresa sa, privind modalităţile de reprezentare începând cu expoziţia mondială din Japonia AICHI 2005, ba chiar că ar fi amestecat, alături de soţia – fostă şefă în vama Petea, în trafic de autoturisme, combustibili şi multe altele. Subsecretarul de stat neagă toate acuzele. Recent, în Senatul României a fost formulată o interpelare la adresa şefului MAE, prin care cere verificarea modului în care Naghi a ajuns la externe, responsabil cu pavilionul României la Shanghai fără a avea nicio pregătire în domeniu. Nu s-a primit nici în ziua de astăzi vreun răspuns. Pentru lămuriri, vă prezentăm în continuare interpelarea senatorului PSD Valer Marian către ministrul de externe, cît şi un scurt interviu cu Ferdinand Naghi.


GRUPUL PARLAMENTAR PSD+PC

Senator: VALER MARIAN
Circumscripţia electorală: SATU MARE
Colegiul electoral: 1
Grupul parlamentar: PSD+PC
Adresată: DOMNULUI MINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE, TEODOR BACONSCHI

Şedinţa Senatului din 31.05.2010

Obiectul interpelării: Criteriile de numire în funcţie a unui subsecretar de stat

Alegătorii din judeţul Satu Mare au aflat cu stupefacţie că numitul Nagy Ferdinand, originar din municipiul Satu Mare, ocupă funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi că a fost desemnat responsabil pentru pavilionul României la expoziţia universală deschisă recent la Shanghai (China).
Investirea numitului Nagy Ferdinand cu o asemenea funcţie a stârnit semne de întrebare şi de nemulţumire, pentru următoarele motive:
1. Numitul Nagy Ferdinand este fiul unui fost înalt nomenclaturist comunist şi a fost un profitor al regimului comunist. Tatăl lui Nagy Ferdinand a fost prim-secretar PCR al judeţului Covasna în anii ’70 şi secretar de stat în Ministerul Agriculturii în anii ’80. Nagy Ferdinand a fost unul din ultimii profitori ai regimului ceauşist, primind în cursul anului 1989, după absolvirea facultăţii, o casă cu 5 camere şi dependinţe în municipiul Satu Mare, deşi aveau prioritate mii de solicitanţi, în condiţiile în care nu era căsătorit, nu avea copii şi avea posibilitatea să locuiască cu părinţii.
2. Numitul Nagy Ferdinand nu are pregătirea şi experienţa corespunzătoare pentru ocuparea unei asemenea funcţii în Ministerul Afacerilor Externe. Susnumitul nu a absolvit studii în domeniul diplomaţiei sau al dreptului, fiind licenţiat în arhitectură, pe care nu a profesat-o decât în anii de stagiatură.
3. În anul 2006, susnumitul a fost eliberat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, în care a fost numit în timpul guvernării Adrian Năstase, pentru activitate necorespunzătoare. În perioada respectivă, Nagy Ferdinand a fost acuzat în presa centrală că, în calitate de responsabil pentru pavilionul României la expoziţia universală de la Tokyo (Japonia), a promovat cultura şi produsele culinare maghiare în detrimentul celor româneşti.
4. Numitul Nagy Ferdinand a fost subiectul mai multor articole de presă, în care a fost acuzat că după Revoluţie s-a ocupat cu contrabanda cu maşini aduse din Occident şi de benzină dusă în Ungaria, profitând de faptul că soţia sa Nagy Cornelia a fost angajată şi şefă a Vămii Petea din judeţul Satu Mare (situată la frontiera cu Ungaria). În acest scop, familia Nagy şi-a construit o staţie de benzină lângă Vama Petea. La eliberarea din funcţie a soţiei sale, au fost găsite documente care atestau că numitul Nagy Ferdinand a importat prin Vama Petea peste 100 de autoturisme fără taxe vamale.
Având în vedere aspectele semnalate, vă solicit să-mi comunicaţi care au fost criteriile de competenţă (pregătire, experienţă ş.a.) şi de probitate care au stat la baza numirii numitului Nagy Ferdinand în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de ce venituri (salariu, sporuri, prime) a beneficiat în această funcţie.

Solicit răspuns scris şi verbal.


Senator
Valer Marian






Picat în MAE din neant face imaginea României peste hotare

Naghi Ferdinand, grad- arhitect ORNISS, nivel- Strict Secret de Importanţă Deosebită

- Reporter: Cât costă participarea românească, în speţă pavilionul ţării noastre şi evenimentele organizate cu a ceastă ocazie la Epoziţia Internaţională de la Shanghai?

- Naghi Ferdinand : În 2008 când s-a aprobat prin hotărâre de guvern participarea la acest eveniment s-a stabilit un cuantum bugetar şi proiectul a fost asimilat cu un proiect cu finanţare multianuală. Deci am avut buget pentru 2009, credite bugetare şi credit de angajament pentru 2010. Practic finanţarea a început din 2009 şi a fost aprobată prin legea bugetului, bugetul aferent programului respectiv şi în 2010 la fel prin legea bugetului. Suma se ridică la 27 de milioane de lei. Din care pavilionul României a costat 2.440.000, ceea ce a inclus proiectarea, execuţia şi demolarea pavilionului. Proiectul a fost executat în baza unui concept al unui arhitect român care a câştigat o bursă de idei.

- S-a făcut o licitaţie deschisă pentru atribuirea proiectului?

- Da. S-a făcut licitaţie deschisă. Au participat şapte firme din China pentru că condiţiile impuse de organizatori prin regulamentele interne stipulau ca firmele participante să aibe toate autorizaţiile necesare pentru a exercita pe teritoriul Chinei dreptul de proiectare şi bineînţeles autorizaţiile aferente dreptului de a construi pe teritoriul Chinei. Pe cale de consecinţă s-au înscris doar acele firme care au indeplinit prevederile din caietul de sarcini, respectiv să deţină toate aceste autorizaţii.

- Cine a câştigat în cele din urmă?


- O firmă din China care se numeşte Jong Yuan Construction Company Limited. Toate informaţiile sunt publice pe site-ul ministerului, inclusiv licitaţia care a fost publicată în sistemul electronic de achiziţii publice.

- Deci la construcţia pavilionului nu a participat nici o componentă românească.

- Nu.

- A cui a fost ideea formei pavilionului un măr verde?

- A fost o bursă de idei organizată în 2008. Au fost 42 de proiecte depuse şi comisia de organizare a decis acest ca proiect să câştige. Proiectul aparţine arhitectei Andrea Rotaru şi oferta a fost depusă prin M&C Communication Company. Ei au fost declaraţi câştigători ai Bursei de Idei şi pe baza acestui concept, firma chinezească a trebuit să transforme conceptual într-un proiect de execuţie. Au fost destule discuţii vizavi de proiect şi este bine să explicăm procedurile.

- Aveţi pregătire în arhitectură?

- Eu sunt arhitect. Am profesat la Institutul Judeţean de Proiectări Satu Mare în perioada 1986-1990 şi pe urmă 3-4 ani în cadrul unei firme private.

- Şi cum aţi ajuns în MAE?

- E al doilea proiect pe care-l fac vizavi de expoziţiile mondiale. Am fost desemnat în 2003, având background pregătirea în arhitectură, să mă ocup de Expoziţia Mondială din Japonia AICHI 2005.

- Cât a costat proiectul participării româneşti la AICHI?

- Proiectul din Japonia, la momentul respectiv, am avut 299 de miliarde lei vechi disponibili şi s-au cheltuit în acel moment în jur de 7 milioane de dolari. Dacă bine ţin minte. Tot aşa un proiect cu finanţare multianuală. Au fost alocaţi bani din credite bugetare şi credite de angajament. Aceste evenimente, expoziţii mondiale se organizează sub egida Biroului Internaţional pentru Expoziţii cu sediul la Paris, o organizaţie mondială la care România este membru fondator din 1928. Evenimente respective reprezentând acţiuni de diplomaţie publică.

- V-am întrebat despre carieră pentru că de obicei în MAE sunt promovate persoane cu studii juridice, drept şi diplomaţie.

- Este un alt tip de eveniment şi bineînţeles, nu numai faptul că sunt arhitect, dar am probabil şi unele aptitudini manageriale şi a contat faptul că eram destul de întârziaţi în acel moment şi trebuia cineva să-şi asume responsabilitatea că într-o perioadă foarte scurtă poate să pregătească participarea la un nivel acceptabil. Şi AICHI a fost chiar un succes pentru România şi la fel va fi şi Shanghai.

- Aţi făcut parte din vreun partid politic sau aţi participat la vreo campanie electorală?

- Nu sunt angajat politic. Nici n-am făcut vreodată campanie politică pentru cineva.
În Ministerul de Externe nu prea sunt în acest moment din conducere, în afară de ministru care nu este nici el politic, nu avem la nivel de secretar de stat sau subsecretar de stat angajaţi politic.

- Să trecem puţin la ce spune presa despre dumneavoastră. Am găsit în unele ziare acuze extrem de dure la adresa dumneavoastră, că aţi făcut trafic cu maşini furate în perioada ’90-’96, când soţia dvs., Cornelia, era şefă la vama Petea. Este vorba despre o listă cu cel puţin 100 de maşini care vi s-au pus în cârcă. Ce părere aveţi?

- Niciodată nu am avut nicio tangenţă cu astfel de fapte.

- Minte presa, este vreo chestiune politică la mijloc? Ce sa întâmplă?

- Nu mi-am dat seama de ce au fost aceste acuzaţii în presa locală. De fapt, sunt în proces cu ziarul respectiv. Am solicitat să lămurească şi să aducă dovezi în sensul celor afirmate pentru că acolo a fost vorba despre mai multe acuzaţii. Şi eu cred că aceste acuzaţii au rezultat din faptul că eu eram la un moment dat secretar general la ministerul pentru IMM-uri, unde ministru era Ovidiu Silaghi care e implicat politic şi bineînţeles era într-o bătălie politică cu spectrul politic din Satu Mare. La un moment dat am fost acuzat că vreau să candidez , că vreu să fac nu ştiu ce. N-am, nici măcar nu am relaţii proaste din spectrul politic din Satu Mare. Eu sunt plecat de 10 ani de acolo.

- E curios, la astfel de acuzaţii dure, nu am văzut o reacţie din partea dumneavoastră.

- N-am la ce să reacţionez la asemenea alegaţii, decât solicitând prin instanţă ori retractarea, ori prezentarea de dovezi vizavi de implicarea mea în orice fel de acţiuni care contravin legii. Eu chiar sunt victima unui furt de maşini.


- Şi aţi fost la IMM-uri?

- Da. De fapt proiectul de participare la evenimentul de la Shanghai a venit de pe vremea în care eram secretar general la IMM-uri. Noi aveam sediul pe Calea Victoriei, ei au sediul pe Câmpineanu. Departamentul, bineînţeles, intra în componenţa Ministerului pentru IMM-uri iar eu în calitate de secretar general pe domeniile pe care le coordonam aveam contacte cu departamentul respectiv. Cât am stat eu un an şi jumătate, am reuşit să ... . Ministerul era unul nou înfiinţat, iar Ovidiu Silaghi a reuşit să dea o coerenţă acestei instituţii.

- Am discutat şi cu alţi miniştri, pentru că Departamentul de Comerţ Exterior a fost pe la mai multe ministere. Unii dintre ei au evitat să comenteze, alţii au spus că nu puteau să se atingă de departament pentru că angajaţii de acolo aveau un statut special.

- În afară de faptul că orice plecare la post se făcea pe baza unui concurs, cu subiecte vizavi de ţara în care trebuia să plece, cu aptitudini de limbă, alte interferenţe eu nu am avut cu cei de la comerţ exterior.

- Aţi avut împreună cu tatăl dvs. o staţie de benzină lângă vama Petea? Sunteţi acuzat în presă că aţi fi făcut trafic cu benzină în şi din Ungaria.

- Deci firma deţine o staţie de benzină. Eu sunt acţionar la firma respectivă. Apare şi în declaraţiile de avere. O benzinărie are rolul de a vinde combustibil. Nimeni nu poate selecta cui vinde şi cât vinde. Trafic..., a fost comerţ cu produse petroliere.

- Dar despre legăturile cu un preot romano-catolic ? Aţi intrat în vizorul SRI că aţi fi trecut prin vamă un preot romano-catolic acesta fiind suspectat în timpul alegerilor că aducea bani din Ungaria unor organizaţii secuieşti.

- N-am ce să comentez. Eu sunt de religie romano-catolică, am avut legături cu preoţi, inclusiv cu episcopul romano-catolic de Satu Mare. În rest sunt aberaţii şi cred că nu merită comentate atât timp cât am aviz ORNISS.

- Aveţi certificat ORNISS?


- Cum să nu. Este obligatoriu. N-aş fi putut să ocup această funcţie dacă nu aveam aviz ORNISS. Şi am ORNISS pentru acces la informaţii SSID (Strict Secret de Importanţă Deosebită). Deci nu cred că asemenea alegaţii pot fi comentate sau luate în seamă. Nici nu mă cobor să comentez asemenea lucruri. Eu mă aşteptam să mă întrebaţi de acuzaţiile din Parlament din 2005, când am fost acuzat că am promovat interesele Ungariei în Japonia.

- Chiar de aceste lucruri vă acuză Vadim Tudor... . Voiam să ştiu cum comentaţi această acuză gravă. Pe banii statului român, aţi fi făcut o chestie de genul ăsta.


- Doamna Olguţa Vasilescu. Deci eu m-am prezentat în faţa Parlamentului pentru că la momentul respectiv a fost interpelat ministrul Afacerilor Externe. M-a delegat să susţin în Parlament şi bineînţeles că toate aceste acuzaţii au fost demontate. Mai mult decât atât, la momentul respectiv la solicitarea partidului România Mare inclusiv un raport de activitate pe cele 6 luni de zile din Japonia. Cu materialele promoţionale, cu evenimentele culturale care s-au desfăşurat pe perioada celor 6 luni de zile. A fost o aberaţie. Toată lumea şi-a dat seama că este... . La aceste evenimente gen expoziţii mondiale nu participă firme, participă ţări. Iar în cadrul pavilioanelor ţărilor respective pot fi organizate mai multe evenimente. Noi avem structurat pavilionul în aşa fel încât vom avea şi de data acesta evenimente culturale. Bineînţeles că vom încerca să aducem la aceste evenimente, reprezentanţi ai tuturor minorităţilor din ţară, pentru că patrimoniul cultural al minorităţilor face parte din patrimoniul cultural naţional. Şi pe lângă elementele culturale şi alte activităţi, vom avea o componentă puternică de promovare economică. Asta înseamnă că împreună cu Ministerul Economiei şi Comerţului şi mediul de afaceri, punem la punct un program comprehensiv de promovare economică, care constă din : Forumuri economice la care vor fi invitaţi oameni de afaceri din China fără pe domenii de interes. Bineînţeles , vom organiza şi evenimente de promovare comerciale cu participarea firmelor care doresc acest lucru.

- Din câte am observat, jurnaliştii s-au legat de contactele cu maghiarimea pentru faptul că tatăl dumneavoastră ar fi fost primsecretar PCR în Covasna. Dânsul a fost şi adjunctul ministrului Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Năstase?


- Nu. Nu a fost adjunctul lui Miculescu, acesta a fost ministru secretar de stat la Ministerul agriculturii.

- Sunteţi ofiţer al Serviciului de Informaţii Externe?

- Nu. Singurul grad pe care-l am este acela de arhitect. Arhitect în civilie pentru că am terminat Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Am gradul de sublocotenent în rezervă datorită faptului că am făcut şi eu armata cum o fac toţi.

- V-am întrebat pentru că la un moment dat aţi fost secretar de stat şi este de notorietate că în MAE nu se ajunge în această funcţie fără avizul sau apartenenţa la SIE.

- Nu. Uite că eu am ajuns fără să am niciun fel de legături nici cu Serviciul de Informaţii Externe, nici cu Serviciul Român de Informaţii. Sunt un tehnocrat, am făcut şi fac acest proiect pentru că-l consider foarte important pentru promovarea României. Nu am nici o implicaţie politică. Nu se promovează niciun partid politic, se promovează România. Acesta este cel mai important mesaj. Şi faptul că fiecare partid politic a înţeles, inclusiv prin faptul că în Parlament s-a aprobat bugetul pentru acest eveniment, denotă faptul că politica externă a României nu este influenţată politic. Interesul naţional este unul singur.

miercuri, 4 august 2010

EDUARD OHANESIAN - SECURITATEA A BĂGAT UN ŢIGAN ÎN DOSARUL "CARLOS ŞACALUL"



Prietenul meu, Ovidiu Eduard Ohanesian mi-a trimis aseară acest material să îl postez pe blogul meu.

SECURITATEA A BĂGAT UN ŢIGAN ÎN DOSARUL "CARLOS ŞACALUL"

Interlopul Costică Argint, sosia celui mai căutat terorist al Războiului Rece


Vă mai amintiţi de interlopul de origine romă Costică Argint, omul care care a făcut de râs guvernul României, în noiembrie 2007, în Italia, după ce i-a îmbrăţişat, pupat şi “tras de urechi” într-o şedinţă pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi pe fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu ? Dar despre cel mai căutat terorist de pe planetă în perioada războiului rece, Carlos Ilici Ramirez Sanchez Şacalul, vă mai amintiţi ? Care este legătura dintre cei doi ? Securitatea ceauşistă a anexat la dosarul Carlos Şacalul, un raport despre Costică Argint, ţiganul din Focşani care semăna prea mult cu celebrul terorist venezuelean.

Un raport strict secret dovedeşte că Securitatea găsise sosia lui Carlos în Focşani – judeţul Vrancea în persoana lui Costică Argint, nimeni altul decât interlopul la care am făcut referire mai sus. Cum securiştii noştri de la Detaşamentul Special de Luptă Antiteroristă UM 0625 / RP (viitor USLA UM 0620) lucrau serios, au documentat cazul. Vă prezentăm raportul locotenentului major (la vremea aceea) Ion Kilin, clasificat “Strict Secret” în data de 20.02.1976. Un document care dovedeşte că Securitatea îl avea în lucru pe Carlos încă de la începutul anilor ’70 şi că acesta nu putea intra pe teritoriul României decât sub stricta supraveghere a autorităţilor şi numai cu voia lor.

“Sursa” îl cazează pe Carlos şi anunţă Securitatea


MINISTERUL DE INTERNE
U.M. 0625/R.P. ex. nr. 2
11. K.I.
20.II.1976



RAPORT

În seara zilei de 19.02.1976 în jurul orei 24,00 sursa ”Mihai Dumitru” recepţioner la hotel ”Tranzit” a semnalat că la acest hotel s-a prezentat cetăţeanul ”JEAN BENGBA” angajat la ambasada Africii Centrale, împreună cu un alt individ care nu avea nici un act asupra lui, rugînd pe recepţioner să-l cazeze în hotel pe numele său, deoarece acest cetăţean are paşaportul reţinut la ambasadă.
Întrucît semnalmentele individului fără acte corespundeau în parte cu cele ale lui ”CARLOS”, conform instructajului făcut, sursa l-a cazat, anunţîndu-ne imediat acest fapt.



Nu e Şacalul, e Costică Argint

S-a trecut la supravegherea operativă a celui semnalat iar a doua zi la ora 5 dimineaţa, sub acoperirea unui control a organelor de miliţie, s-au luat măsuri de identificare a cetăţeanului, stabilindu-se că se numeşte Argint Costică, fiul lui Vasile şi Elena, născut la 20.04.1956 în Focşani, domiciliat în Focşani str. Bucureşti Bl.G-1, ap. 16. de profesie electrician auto la I.J.C.M. Vrancea.
Despre ”JEAN BENGBA” declară că l-a cunoscut în luna august 1975 cu ocazia unei petreceri organizate de cumnata sa Mercan Georgeta la domiciliul său din oraşul Focşani. Cetăţeanul centrafrican s-a prezentat ca fiind diplomat şi susţinînd că se numeşte John Plyson.
Miliţia municipiului Focşani a luat măsura sanţionării lui Argint Costică cu suma de 5.000 lei pentru găzduirea ilegală a unor cetăţeni străini. Datorită faptului că tribunalul municipiului Focşani nu i-a admis contestaţia, Argint Costică a venit în Bucureşti, s-a întîlnit cu JEAN BENGBA, rugîndu-l să intervină la Ministerul de Interne în calitatea sa de diplomat, pentru a i se anula această amendă.
Neavînd actele la el, Argint Costică a convenit cu cetăţeanul centrafrican ca acesta să-l prezinte la hotel drept cetăţean străin, al cărui paşaport este reţinut la ambasadă.

Un ţigan anexat la dosarul Carlos

- S-au efectuat fotografii şi comparaţii criminalistice cu fotografiile lui CARLOS, rezultat fiind negativ.
- S-a luat legătura telefonic cu serviciul de linie din Direcţia a III-a, semnalîndu-se cele constatate.
- ”JEAN BENGBA”- şofer la ambasada Republicii centrafricane, necunoscut în evidenţele noastre;
- Argint Costică, necunoscut în evidenţele noastre;
Propun ca prezentul material să fie anexat la dosarul ”CARLOS”.

Lt. maj. Kilin Ion

Ulterior, după ce Securitatea a început să-l folosească pe teroristul Carlos pentru diverse operaţiuni speciale, inclusiv pentru atacurile de la postul Radio Europa liberă, colonelul Ion Kilin a fost numit la comanda serviciului de informaţii antitero al USLA, fiind însărcinat cu supravegherea teroristului pe teritoriul României. Costică Argint, deşi era dat în urmărire internaţională pentru diverse infracţiuni, a ajuns o persoană influentă în comunitatea ţiganilor din Italia, un fel de reprezentant de frunte al acestora. Argint, sosia lui Carlos, a fusese condamnat în anul 2002 la trei ani şi şase luni închisoare pentru ultraj, vătămare corporală, violare de domiciliu şi tulburarea liniştii publice. Teroristul cu o mie de identităţi Carlos Ilici Ramirez Sanchez, zis Şacalul a executat comenzile Securităţii, atacând în anii ’80 posul Europa Liberă, dizidenţii şi ofiţerii români de informaţii care defectaseră în străinătate. Şacalul a fost arestat în Sudan de către agenţii contraspionajului francez (DST) în 1994, iar trei ani mai târziu a fost condamnat la închisoare pe viaţă.


Argint, din arestare în arestare până la extrădare

Costică Argint, un ţigan de origine română a ajuns celebru în urma întâlnirii de la Roma, de pe 7 noiembrie, când a dat mâna cu fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, iar pe ministrul de externe de la acea vreme Adrian Cioroianu, l-a îmbrăţişat şi sărutat frăţeşte pe obraji.
Argint a fost sportiv de performanţă în Focşani, cunoscut interlop al Vrancei şi preşedinte al Asociaţiei refugiaţilor politic români şi ţigani din Roma. Avea probleme cu legea încă din 1974, făcând comerţ cu blugi şi aur cumpărate de la Timişoara sau de la Arad.
După Revoluţie, Argint a fost acuzat de furt la Hotelul Decebal din Bacău.
În 1995, vrânceanul a fost arestat patru luni la Focşani pentru că “şi-a ajutat un nepot să-şi recupereze paguba, cu vorbă bună şi fără răpire”.
După un alt scandal la Găgeşti, în ’97, lăsat cu procese, Argint a cerut azil politic la Londra, de unde a plecat „din cauza vremii”. În ianuarie 1999, a depus cerere de azil politic în Italia, apoi a deschis împreună cu doi italieni o societate CARDO SRL.
Patru ani mai târziu, focşăneanul în vederea extrădării datorită dosarului Găgeşti, eliberat şi rearestat. Pe 13 aprilie 2010, autorităţile italiene au anunţat extrădarea infractorului Costică Argint ce trebuia să ispăşească o pedeapsă de 3 ani şi şase luni.


Cel mai celebru terorist al Războiului rece


Ilich Ramirez Sanchez poreclit Carlos Şacalul s-a născut la 12 octombrie 1949, în Caracas – Venezuela, într-o familie de avocaţi marxişti. Părinţii divorţează în 1966, iar Ramirez ajunge la Londra, unde urmează cursurile Institutului de Ştiinţe Economice. Apoi, exmatriculat de la universitatea moscovită Patrice Lumumba, venezueleanul intră în rândurile Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP), unde primeşte numele de războinic Carlos. Primul atentat l-a comis la Londra în data de 30 septembrie 1973. După un an, Carlos atacă cu grenade un restaurant din Paris, iar în 1975, poliţia franceză îi arestează omul de legătură, Michel Moukharbal, acesta divulgând ascunzătoarea teroristului. Moukharbal este împuşcat de către Carlos, alături de doi membrii ai sesrviciilor secrete franceze, în timp ce aceştia încercau să-l captureze.
Carlos execută poate cea mai importantă operaţiune a sa la 20 decembrie 1975, când împreună cu alţi şase luptători, ucide trei agenţi de pază şi pătrunde în sediul Organizaţiei Ţărilor Importatoare de Petrol de la Viena. După ce ia 70 de ostatici, printre care 11 miniştri, Carlos reuşeşte să scape cu un avion pus la dispoziţie de autorităţile austriece.
Şacalul ajunge legendă după o serie sângeroasă de atacuri soldate cu zeci de morţi şi sute de răniţi în anii '80. Carlos a lucrat ca asasin plătit pentru pentru fosta Securitate românească, executând mai multe atacuri împotriva postului de radiuo Europa Liberă şi împotriva unor importanţi dizidenţi din diasporă sau defectori ai regimului Ceauşescu. Ilich Ramirez Sanchez Şacalul este capturat în Sudan în 1994, judecat şi condamnat la închisoare pe viaţă în Franţa.

luni, 2 august 2010

CODEX ALIMENTARIUS. Petiţie împotriva folosirii produsului cancerigen initium

Semnează petiţia

Vezi semnăturile pentru petiţia împotriva folosirii produsului cancerigen initium

FOAIE VERDE - DE DAI, N-AI


FOAIE VERDE, DE DAI, N-AI!



Cum face, cum nu face, Elena Udrea se află zilele acestea în toiul unui nou scandal, generat de frunzuliţa aleasă, pentru a invita străinii să cunoască neprihănirea locurilor strămoşeşti… Şi uite-aşa, frunza verde ajunge în Consiliul de Brand Turistic. Mare ar fi mirarea dacă s-ar găsi ceva în neregulă... După sloganul turistic de anul trecut, " România - Land of choice", cel de acum, "Explore the Carpathian Garden" ("Explorează grădina carpatină"), a fost lansat săptămâna trecută de ministrul Turismului şi Dezvoltării. De "Ziua României" de la Expo 2010 Shanghai, expoziţia mondială cu cele mai mari ambiţii din ultima vreme, Elena Udrea a nimerit drept cu oiştea-n gard. Locul în care, peste 200 de state şi organizaţii internaţionale au ales să-şi prezinte ce au mai bun şi mai reprezentativ, a fost considerat de ministrul Turismului cel mai adecvat pentru a lansa noua imagine turistică a României. După banii asvârliţi pe “Land of choice” cu copaci plini de peşti, pe care i-a asociat în mintea blondă, probabil, cu “plopul în care cresc pere şi răchita ce face micşunele” – pentru că, se vede treaba, are aplecare către zicalele româneşti – Udrea explică acum că este vorba de inspiraţia din cântecul popular în care leitmotivul “foaie verde” i se pare cea mai reprezentativă "chestie" pentru România. Şi pe foaia asta de doi lei, aruncă vreo 900 000 euro. Nici măcar originală nu este, pentru că, iată, o firmă britanică de transport a mai folosit-o! Iar “grădina carpatică” în care Udrea invită la explorare este marcă înregistrată de alţii. Şi fruzuliţa încă se mai găseşte la vânzare pe Internet, pentru vreo doi eurocenţi. Rând pe rând, televiziunile au dezbătut marea gafă care a permis unei firme spaniole să pună turismul românesc într-o situaţie de toată jena. Mai grav este faptul că banii europeni alocaţi României pentru promovare se duc pe lipsa de imaginaţie a unora, care preferă să copieze ceva de pe Internet şi care nu au nimic de a face cu spiritul acestei naţii, invocat în discursul de lansare.
Locul prezentării a fost scena de spectacole din interiorul "Mărului Verde" ("Greenopolis") - pavilionul României, unul dintre cele numai 47 de pavilioane naţionale individuale. În scurtul său discurs de prezentare a noului loggo, ministrul Elena Udrea a spus "Cred cu tărie că România este o ţară care se poate evidenţia în rândul statelor lumii, că este o ţară frumoasă, care aşteaptă să fie descoperită". Am văzut în imaginile de la Shanghai pe Hagi, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci jenaţi şi oarecum încurcaţi de faptul că se aflau pe scena în care erau etalaţi - pentru a câta oară?! - ca nişte sfinte moaşte… Udrea şi Baconski au păşit pe covorul roşu, chinezii fluturau steguleţe româneşti, iar hostess-ele de diferite etnii erau îmbrăcate în ţinute ce făceau trimitere la măr… Lipsa preşdintelui Băsescu, de la marea lansare a noii năzbâtii cu frunzuliţă, a fost explicată ca o decizie dictată de perioada de austeritate în care ne găsim. Sau, să însemne altceva?!
Era un banc odată, cândva, în epoca aia „de tristă amintire”. Cică unu’, aflat într-o stare jalnic euforică, mergea împleticit pe uliţa mare şi zicea: foaie verde, verde, şi iar verde... şi de la capăt, foaie verde, verde, şi iar verde şi uite-aşa, o tot ţinea, în mersu-i bălăbănit prin colbu’ drumului. Altul, mai curios din fire, se luă după el să vadă urmarea, dar şi unde-ajunge omul nostru... Şi merse, şi merse după foaie verde, verde, şi iar verde... până când „eroul nostru” intră-ntr-o curte. Închide cu grijă poarta şi îşi termină alocuţiunea, spunând ăluia de peste gard, parcă a batjocură, „măr uscat!” Sec! Cum sec mi se pare noul loggo al Elenei Udrea pentru promovarea ultimului brand de ţară! Frunza asta verde de pe loggo-ul de prezentare nici nu se ştie prea bine de ce esenţă este... Cea de arţar este simbolul Canadei, precum se ştie. La noi, frunza verde de stejar ar avea oarece conotaţii... dar cele trei frunzuliţe dansante seamănă, mai de grabă, cu nişte foi de dafin... care se reunesc în jocul lor în... formele de relief - după ultimele explicaţii... Oricum ar fi, stând strâmb şi judecând drept, în dosul unor proaspete neologisme apărute în limba noastră românească, precum "loggo", sau "brand", promovarea „valorilor, tradiţiilor, cadrelor naturale neprihănite ca acum 80 de ani”, sună precum nuca în perete... sec! Nu spune nimic! Un nimic care costă o mulţime de bani... fie ei şi bani europeni. Sau, mai ales europeni! Ceea ce este mai grav, se aduce un prejudiciu de imagine României. Fiindcă râurile cele cristaline or mai fi doar în adâncul munţilor, în locuri neumblate, aşadar neştiute de nimeni, iar codrii mari de brad s-au cam împuţinat... în ultimii 80 de ani! Şi nu s-a mai construit nimic – nici tu autostrăzi, nici tu WC-uri, nimic! Cât priveşte ceea ce era pitoresc nu a fost pus în valoare, iar despre turismul balneo, atât de apreciat în trecut, nici nu mai poate fi vorba, staţiunile fiind într-o paragină de nedescris...
Foaia verde şi mărul Elenei m-au dus cu gândul la bancul pe care tocmai vi l-am redat. Dincolo de faptul că România, cu toată splendoarea ei sălbatică, a fost descoperită cu multă vreme înainte de invitaţia doamnei care a făcut praf turismul românesc! A cheltuit sume uriaşe pe promovări care nu au folosit nimănui. Acum un an şi-a expus formele la Paris, într-o partidă de tenis cu Năstase, ca să atragă turiştii europeni. Nu i-a ieşit! A făcut zob litoralul românesc. Nici măcar acele bilete ieftine de început şi final de sezon de mare, ca să se bucure tot săracul, nu mai există… Că, deh! E vreme de criză… Toate proiectele vechi au fost abandonate după ce nu au dat nici măcar minime rezultate… Acum, doamna Udrea a afirmat că "România nu poate practica turism de masă", pentru că "aceasta înseamnă litoral". Ori, litoralul a ajuns de izbelişte, abandonat. Acest gen de turism "nu poate fi competitiv în România", din cauza infrastructurii "insuficiente, a lipsei de bune practici în materie de urbanism din partea autorităţilor, a calităţii serviciilor şi a preţurilor." Păi, când a aruncat banii pe promovări cu mare pompă, călare la malul mării, îmbrăcată feciorelnic în alb, cu anturaje masculine care se îngrămădeau care mai de care s-o pună pe cal, sau inaugurând nu ştiu ce pârtie de ski, atunci nu a văzut în ce hal administrează sume enorme de bani, de la buget sau europeni? Pentru Elena Udrea nu există cuvântul “austeritate”. Cheltuirea iresponsabilă a banului public nu i se impută. Astea toate la un loc sunt “mărul cel uscat” din curtea noastră. Ori ministrul Turismului nu a aprofundat tema noului loggo, ori această femeie care ocupă funcţia nu este capabilă să înţeleagă
ce se petrece în România ultimilor 80 de ani, ori este ruptă complet de realitate. De aceea cheltuie aiurea, pe nimic. Vorba aceea: “Foaie verde de dai, n-ai/ Ia nu da să vezi cum ai!” Poate dacă ar fi dat banii unor talentaţi şi premiaţi internaţional copii de-ai noştri, situaţia ar fi fost alta. Un lucru e cert! Din turismul promovat de Udrea s-a ales un mare fâs!
România a ajuns la mâna unei persoane care habar nu are să o pună în valoare. Declaraţiile aiuristice (sufletul român, jumătatea sufletului chinez), penibile, măsurile groteşti şi efectele dezastruoase asupra turismului românesc par să nu impresioneze neplăcut pe nimeni. Altfel, cum de nu se iau măsuri împotriva a ceea ce se întâmplă?! Să vedem dacă are curajul cineva să îi facă vreun reproş. Poate că, în cele din urmă, doar preşedintele Băsescu s-ar hotărî să pună capăt acestei poveşti păguboase pentru ţară şi, până la urmă, pentru propria imagine!

P.S. Primul pas de la Cotroceni, prin vocea purtătorului de cuvânt: „Să se umble la frunză!” Şi dacă tot se promovează turismul de aventură, la inaugurarea gării din Drobeta Turnu Severin, în spatele oficialităţilor, pe plasma de publicitate rula un film XXX. Tot vrea doamna Udrea „explorări prin grădina carpatică.” De ce nu?! În România se practică, pe scară mai mică sau mai mare, orice tip de turism – chiar şi electoral!

Andra DUMITRESCU

duminică, 1 august 2010

ROŞIA MONTANĂ NU E DE VI[N]DEANU!


Semnează petiţia!

Vezi semnăturile pentru petiţia: Salvează Roşia Montană!!!

SALVAŢI ROŞIA MONTANĂ!



Petiţie adresată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru a refuza emiterea unui nou Certificat de Descărcare de Sarcină Arheologică în beneficiul firmei Gabriel Resources/Roşia Montană

17/07/2010

destinatar: Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional

Semneaza petitia


"(...) NOI, SEMNATARII ACESTEI PETIŢII AFIRMĂM CU TĂRIE că guvernul român trebuie să se opună proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană.
În mod concret, solicităm ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să refuze emiterea unui nou Certificat de Descarcare Arheologică solicitat de firma Gabriel Resources/RMGC pentru înlocuirea Certificatului de Descărcare Arheologică Nr.4, anulat irevocabil de către instanţele judecătoreşti din România ;
Solicităm, de asemenea, ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să refuze emiterea oricarui alt document sau aviz ce ar permite începerea operaţiunilor de construcţie şi de exploatare a unei noi mine la Roşia Montană.
Solicităm ferm, colaborarea autorităţilor române competente cu UNESCO şi organismele sale, pentru evaluarea sitului Roşia Montană(Alburnus Maior) în vederea nominalizării lui pentru Lista Patrimoniului Mondial.

Semneaza petitia

Vezi semnaturile pentru petitia: Petitie adresata Ministerului Culturii si Patrimoniului National pentru a refuza emiterea unui nou Certificat de Descarcare de Sarcina Arheologica in beneficiul firmei Gabriel Resources/Rosia Montana