Albanezii sunt rudele noastre traco-ilire!
Imnul naţional al Albaniei,
Hymni i Flamurit burra e gra,
http://www.youtube.com/watch?v=Oqr5BtaQnxk&feature=related
este Imnul compus de Ciprian Porumbescu, PE-AL NOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE!
http://www.youtube.com/watch?v=0hx1uaGcI7g
În Kosovo toate drepturile istorice asupra teritoriilor locuite sunt de partea albanezilor. Şi, în plus, provincia ar fi rămas în cadrul Iugoslaviei, dacă sârbii, cu un fanatism ieşit din comun, nu i-ar fi progonit şi hărţuit pe albanezi în propriile lor teritorii. Slavii au venit în secolele XVIII şi XI pe Câmpia Mierlei, unde autohtoni erau albanezii. Albanezii sunt rudele noastre traco ilire, Eminescu le asimilase limba, înspre finalul vieţii, tocmai spre a demonstra fondul comun de cuvinte din limba noastră si din cea albaneză. Statul Român trebuie să recunoască Independenţa Republicii Kosovo! Şi acest gest nu are nici o legatură cu vreo posibilă pierdere de către România a ţinuturilor din Covasna şi Harghita. În ultimii 20 de ani, România, şi fără existenţa Independenţei Republicii Kosovo, şi-a pierdut independenţa şi averea naţională. S-a facut praf. Nerecunoaşterea statului kosovar de către statul român este un gest de deturnare de la adevăr a conştiinţei publice din România. Acele grupări "nonguvernamentale" care s-au "angajat" în ultimii ani în sprijinul sârbilor şi în dauna cauzei drepte a albanezilor - invocând o aşa-zisă prietenie istorică între români şi sârbi, sunt grupări "prefabricate", menite să ascundă nu doar acest adevăr al drepturilor albanezilor ci şi altele, încercând să ocupe şi să acapareze un anumit teritoriu al discursului public pentru a-l distorsiona, pentru a intoxica şi pentru a forma curente de opinie contrare adevărului. Acea prietenie sârbo-română "tradiţională", invocată de aceste grupări, nu e, în fapt, decât o prietenie a comuniştilor din România cu cei sârbi, în vremea lui Ceauşescu şi Tito. În rest, a se citi afirmaţiile lui Iorga şi Gheorghe Brătianu despre relaţiile istorice ale românilor cu vecinii slavi de la sudul Dunării. Chiar în ziua de azi, românii din Valea Timocului sunt asupriţi de sârbi şi izolaţi în umilinţe şi în sărăcie, la fel cum au fost acum o sută de ani şi cum au fost întotdeauna sub ocupaţia sârbească, lipsiţi până şi de posibilitatea de a-şi boteza copiii cu prenume româneşti.
Recunoaşterea de către Statele Unite ale Americii a Independenţei şi Suveranităţii Statului Kosovo este un fapt de maximă responsabilitate şi de îndeplinire a unei misiuni nobile, aceea a recunoaşterii drepturilor istorice ale poporului albanez. Alte şaizeci şi opt de ţări (dintre care 22 din 27 membre ale UE), au recunoscut independenţa Kosovo.
Hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie prin care se consideră că declararea unilaterală a Independenţei Kosovo în 2008 nu reprezintă o violare a dreptului internaţional este o Hotărâre firească. Dar oare cum altfel se poate declara Independenţa unui Stat faţă de altul decât într-un mod unilateral? Oare Declaraţia de Independenţă a României, la 1877, nu a fost o declaraţie unilaterală? Trebuiau să ceară voie albanezii de la asupritorii lor pentru a se declara independenţi? Aşteptau oare românii, la 1877, ca Imperiul Otoman să fie de acord cu Independenţa lor? E o mare eroare această situaţie (raportată la Kosovo), în care se află conducătorii României de azi. Declararea Independenţei acestui teritoriu albanez şi recunoaşterea lui pe plan internaţional nu are nici o legătură cu problemele Spaniei din Catalonia şi din Ţara Bascilor. Sunt probleme diferite şi sunt probleme specifice. Nu e o violare a Dreptului Internaţional recunoaşterea Drepturilor Istorice ale unui popor. În ceea ce priveşte România, trebuie menţionat că ţara noastră nu este o federaţie aşa cum a fost Iugoslavia. Iugoslavia a fost o Republică Federativă, nu a fost un STAT NAŢIONAL UNITAR aşa cum este România. Prin urmare, nu trebuie dislocată atenţia de la fondul Adevărului.
Cei care au o altă atitudine decât cea pe care a avut-o Curtea Internaţională de Justiţie seamănă cu toantele din "Prostia omenească", de Ion Creangă, din care cităm:
"Într- una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-şi scăldă copilul, îl înfăşă şi-i dete ţâţă, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă şi-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puţin pe gânduri ş-apoi începu a se boci cât îi lua gura: "Aulio! copilaşul meu, copilaşul meu!"
Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână şi furca din brâu cât colo şi, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:
— Ce ai, draga mamei, ce-ţi este?!
— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele! Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa. Pe când se sluţeau ele, cum vă spun, numai iaca şi tatăl copilului intră pe uşă, flămând şi năcăjit ca vai de el.
— Ce este ? Ce v-au găsit, nebunelor?
Atunci ele, viindu-şi puţin în sine, începură a-şi şterge lacrămile şi a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată.
Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:
Drepturile poporului român nu se pot afirma prin cenzurarea drepturilor poporului albanez!
Hymni i Flamurit. Burra e gra,
Imnul Steagului. Bărbăţi şi femei,
Poetul aromân Aleksander Stavri Drenova (pseudonim: ASDRENI), a publicat o poezie în Liri e Shqipërisë (Libertatea Albaniei), un ziar albanez din Sofia, la 1912. Versurile sunt o adaptare a versurilor lui Andrei Bârseanu pentru Imnul compus de Ciprian Porumbescu, "Pe-al nostru steag e scris unire".
Rreth flamurit të përbashkuar
Me një dëshir' e një qëllim,
Të gjith' atje duke u betuar
Të lidhim besën për shpëtim.
(Uniţi în jurul steagului
Cu o singură dorinţă şi un singur ţel,
Ne punem zălog onoarea şi
Facem un legământ pentru salvare)
Prej lufte veç ai largohet
Që është lindur tradhëtor,
Kush është burrë nuk frikësohet,
Po vdes, po vdes si një dëshmor!
(De luptă se fereşte doar cel care
S-a născut trădător,
Dar cel care este bărbat nu e înfricoşat,
Dar cade, cade ca un martir al cauzei!)
Në dorë armët do t'i mbajmë,
Të mbrojmë atdheun në çdo kënd,
Të drejtat tona ne s'i ndajmë;
Këtu armiqtë s'kanë vënd!
(Vom ţine armele în mâinile noastre,
Apărând fiecare colţ al patriei,
Nu vom ceda drepturile noastre,
Duşmanii noştri nu au ce căuta aici!)
Si Zoti vet y tha me gojë,
Që kombe shuhen përmbi dhé,
Polvo Shqipëria del të rrojë,
Për te, për te luftojmë Sne.
(Aşa cum Domnul Însuşi a spus ,
Dacă naţiunile vor dispărea de pe pământ,
Albania va trăi întotdeauna!
Pentru El, pentru El vom lupta mereu!).
PE-AL NOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE - versuri Andrei Barseanu; muzica Ciprian Porumbescu
Pe-al nostru steag e scris unire,
Unire-n cuget şi simţiri
Şi sub măreaţa lui umbrire
Vom înfrunta orice loviri.
Acel ce-n luptă grea se teme
Ce singur e rătăcitor,
Iar noi uniţi în orice vreme
Vom fi, vom fi învingători.
Am înarmat a noastră mână
Ca să păzim un scump pământ,
Dreptatea e a lui stăpână,
Iar domn e adevărul sfânt.
Şi-n cartea veşniciei scrie
Că ţări şi neamuri vor pieri,
Dar mândra noastră Românie
Etern, etern va înflori.
Învingători cu verde laur
Noi fruntea nu ne-o-mpodobim
Nici scumpele grămezi de aur
Drept răsplătire nu dorim.
Ştiind că-n viaţa trecătoare
Eterne fapte-am împlinit.
Şi chinul morţii-ngrozitoare
Bogat, bogat e răsplătit.
